secunda se pierde în așteptarea unei respirații noi
e ca și cum ai plămădi inima din atingerea
unor sfere mi-am spus în căutarea
unității de măsură pentru fericire
marile tristeți se învelesc în poezie
membrană pentru suflet
sunt obișnuit cu rotirea în jurul propriului ax
între mine și declinarea timpului
unghiile sfâșie strigăte ritmate
amintește-ți că numele meu vătămat
se zbate-n stingeri încă pline cu speranță
pe când la chemări te înalți ca dintr-o sincopă
cuprinzi toate orele unor insomnii sincronizate
ce acum adorm într-o clepsidră
cuvintele nu se scriu singure ci
ating degete urcă în palmă
dansează pe linia vieții dezbat
ubre culori eternul ciclu al iubirii
se sparg silabe rugăciuni
toții poeții au dat cândva examen la singurătate
versul le-a fost pe atunci
primul și ultimul port
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu