cum fiecare adiere l-ar fi dărâmat ar fi trimis nisipul
într-o vreme îndepărtată unde toți am fi așteptat cuminți
o nouă creare a lumii un nou sens precum cărțile în
pachetul de joc și oul încă neființă un ritm ce nu se va
sfârși vreodată ne dăm seama că putem trăi altfel
cu o mare de floarea soarelui la fereastră și o inimă pe alb
că putem găsi înălțarea printre sufletele pe lângă care
odată treceam neputincioși ca albatroșii răniți dincolo de
vremuri dar poate totul e un miraj și încă n-am învățat
statul în genunchi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu