amenință din umbră în lumina cărnii
ochii încătușați își caută libertatea de-a
mai privi în gol prelungești agonia
trupul arde cum un torent fierbinte
se revarsă se vărsa și iar se naște
din fulgere cuvinte asemeni mântuirii
nu pot să te ascund de vraja unui
soare topit pe asfalt când îmbrățișarea
mușcă din piele respirație rarefiată
recompune prima cădere între spini
te las să-ți croiești drum printre ziduri
asemeni amintirilor ce străpung uitarea
să treci prin mine cu izvoare cu tot
dincolo de bariere nevoia de-a coborî
într-un alt infern te-am lepădat din imensul
puzzle spart acum în mii de celule
alerg și alerg printre oameni ce au uitat să alerge
plec din mine cu viteza luminii un ultim
dans în câmpul cu floarea soarelui
mă așez apoi la marginea lumii
în mână am paharul cu absint
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu