totuși mi-a ascultat ruga undeva între
zori și prima rază a soarelui pe când umbre orfane
încă stăruie prin aer timpul a unit
plecarea cu venirea aplecat peste tristeți dezgolite
de la marginea cimitirului impenetrabil
dimineața e totuși cea mai frumoasă parte a zilei
dacă te trezești lângă o lumânare o cană de ceai
iar icoanele ți-au căzut din piept
suntem aici suntem dincolo
într-o confuzie generalizată nu știm dacă atingerile sunt iubire
sau ură alb sau negru dacă urcăm sau coborâm
stânca de ne este prieten sau povară
existăm simultan oscilație vârtej vertij cerul pictează
culorile când morții merg la culcare
îngeri cad în genunchi au măsurat cu pașii
fiecare plângere plonjare în adânc
ne naștem murim cenușa gândurilor imensă clepsidră
fețe plictisite construim alunecări în neant
intoxicați de gestul nașterii scufundare ne trezește
ecoul unei guri de oxigen dorința de a ne ascunde viața
ca o bucată de suflet congelat
nu mă ating de clipă încet îmi trece peste frunte
vuietul vieții nu mai aștept vindecarea aripii frânte
se poate zbura și cu o bucurie ucisă cu trupul împietrit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu