printre metafore ori epitete ce îți străpung gândul
că nu ești uneori desfrunzit precum arborii în toamnă
trăiești și aici și dincolo un arlechin fără epoleți
lumina vine târziu doar o scânteie ce acoperă umbra
pașii nu se mai aud în imensul vid miroase a pustietate
a neputință și amar la fereastra din cer un demon îmi
strigă repetat numele mă ispitește în trup în lut necopt
nenăscutul din mine se naște ar mai fi putut aștepta
a crezut că placenta îl apără și de vijelile vieții
uneori mă întreb cum de sângele are gust de apă sfințită
și nu pot spune cu exactitate dacă dorm sau mă prefac
nu am fost învățat să trăiesc singur la școală
nu mi s-a predat singurătatea nici n-aș avea cum
să știu dacă acesta e sau nu ultimul drum
ascult trecerea ca un bulgăre de zăpadă vârtej
spre cruci spre morminte de atâtea ori iubirea
mi s-a scurs printre degete am fost aproape
dar prea departe mi-a fost clopotul cu fericire
golul mi-l acopăr cu haosul dintâi
le monde c'est laid
îmi scapără-n piept tristețea cea fără de leac
trag cortina ați fost spectatorii unei iluzii
unui dans în întuneric acum îmi rămâne
doar dreptul la tăcere
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu