cum icoanele trăiesc dincolo de suflu
lasă loc palmelor să se împreuneze
și ascultă literele cum foșnesc
acolo în lumină e dumnezeu
ce n-a putut evada din propria singurătate
cu suflete îngenuncheate în tăcere
așteptăm să ardă și ultima cenușă
să nu-mi vorbești atunci despre moarte
am adunat cruci și drumul încă nu mi-e desăvârșit
de-ai știi câte pietre mi-au zdrobit pașii
câte clopote străine mi-au bătut în piept
nu ți-am auzit glasul vântul gemea în penumbră
mai lasă-mi călăuza ultima zăpada
în noaptea asta cu cer neînstelat
mă îmbrățișează crengi ca o mamă
deasupra noastră vor rodi norii
suflet pierdut la sfârșit de vecernie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu