prin anotimpul cu piept crud
ca de fecioară
călcâiele sărută roua rătăcită
pe mătasea pământului
renunț la trup
carnea o împart unor
câini fără stăpân
pâinea zilnică
ce n-au gustat-o niciodată
te strig
nume străin
frate cu iarba neam de soare
îmi răspune albastrul unei bolți vuind
cu norii de mână
și stele pe umăr
ating galaxii
urc ,iar urc în agonie
sunt râul
care-ți trece prin piele
mi-am făcut culcuș lângă suflet
așa pot fi veșnicie
oprești clipa
încă porți și acum
șiragul de lacrimi
ca pe o nouă poruncă a iubirii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu