dumnezeu n-a trecut pe aici nici azi

îmi amintesc că poeților nu le este teamă

să adoarmă

sub zăpada proaspăt căzută

inima lor nu va îngheța

nici sub zumzetul gloanțelor

ceva inexplicabil se întâmplă

când ploile cad peste morminte

se aude un clopot

care răscolește sângele

de pe deal strigă tancuri

bucata asta de carne

îngerul morții o va aduce

sub o cruce străină

pe unde dumnezeu nu va trece

nici astăzi

nici mâine

 

 

îmi plânge copilăria la fereastră

 n-am știut să fiu fericit decât vara

când pe ulițele satului se zdrobeau clinchete de copii

bolta cerului albastru nestrăpunsă de ploi

și totul în jur mirosea a iubire

plăcintele bunicii brațele mamei

ochii bunicului iarba proaspăt cosită

tot ce azi am pierdut fărâmă de viață

născută dintr-o scânteie cutremurată

mama s-a stins primăvara bunicii într-o toamnă

parcă s-au dus de atunci ani lumină de dor

în catedrala sufletului nu mai țin slujbe

nici nu mai bat clopote albe

se sting încet în mine amintiri
ca un apus de soare

Photo credit generatedcreations -deviantart.com

                    

Paysage glacé

 

arată-mi un colț de lumină

lumina ta lumina lumii

cum tăcerile ning văzduhul cu clipe

arată-mi cerul sărutând planete

când iarna se târăște prin gânduri

își măsoară cărarea până la inimi

trece printr-o scoarță de suflet

cu puterea unui glonț

 două mâini se ating

se împreunează se roagă

își zâmbesc

dintr-o parte și cealaltă a oglinzii

e ca atunci când m-am îmbrăcat

cu norii te-am plouat

știi nu voi lăsa pe nimeni

să se îmbete cu trupul tău

sfărâmat de respirații

recompus din cuvinte 

 

Photo source Black and white- Facebook -Flickr 

abîme

 

nu-mi pasă că astăzi plătesc cu singurătatea

toate răzvrătirile

încă nu am văzut nimic

din destinul lăsat pe ape

uneori trăiesc fără mine

de cealaltă parte a străzii

mă mai întâlnesc cu celălalt

când merg să-mi mărturisesc decăderea

poate într-o zi mă voi părăsi

și voi schimba cărarea

ca un abandon

o scrisoare de adio

plec în căutarea copilului

care odată credea

că luna e o vată de zahăr

iar soarele o bomboană pe băț

nu mă voi salva de la moarte

dar atât durerile cât și iubirea

vor fi reciproce

 

 

îmi voi pune la fereastră un tablou cu marea

îmi voi pune la fereastră un tablou cu marea

și voi cânta un imn pentru libertate

dintr-un oraș abandonat în care numai eu

mai privesc răsăritul printre gratii printre cruci

din al meu cavou insipid

atât de neașteptată vizita acelui val

coborât pe șira spinării poate asta e toată frumusețea

acestei singurătăți neumblate neimplinte neforțate

peste care se plimbă vapoare se zbat între furtuni

mușcă din nori ca să aducă ploaia cum îndrăgostiții

mușcă din inimi pentru a aduce lumii iubirea

îmi voi pune la fereastră un tablou cu marea

ca visele cu ea să-mi distileze culori și arome

în amintirea unei veri ce va să vină

în amintirea unei veri ce n-a fost niciodată

 

 

balsam

 

timișoara e o stare de spirit

un poem în mișcare

muzica norilor

dirijată de vânt

e o casă cu toate ferestrele deschise

îi asculți murmurul de taină

prin zgomotul lumii

cum ai trezi pruncul legănat

din brațele mamei pentru o gură de soare

și sărutul luminii pe frunte

povești născute din scântei

univers înrobit de iubire

te așteaptă călătorule

cu steaguri  la porți

un mesaj înainte de plecare

într-o nouă zi o nouă viață 

 

Photo credit : Adrian T.Photography 

 

No longer a secret of my childhood

 

universul meu nu există

nu spun nimănui ce se petrece acolo

nici despre diminețile visate

nici despre serile de respiro

trec la nivelul următor

e

un joc în care toți murim

sufocați unii de alții

nu mi-am găsit liniștea aici

în această viață alunecată

deși am iubit fără a fi înrobit

de iubire urmează cumva o răzbunare

tirania mea

un călcai pe malul tău nisipos

și biciul simt cum grenade îmi explodează în plămâni

mă ascund între ruine zidiri neterminate rânjește în mine

fiecare celulă fiecare atom sunt gata acum să încep

risipirea

o constantă milă împroșcată pe pleoape

 

 

Weltuntergang

 

nu-mi era teamă decât de visele 

din care să mă pot trezi

dar îndrăzneam să adorm 

când întrezăream moleșeala

care să mă ucidă 

un poem cât o adiere de vânt

în gesturi elegante mă sărută pe pleoape

dincolo sunt toți ai mei îmi întind mâinile

mă ajută să leg această clipă de amintiri

mă așteaptă într-o grădina cu îngeri 

e poate visul unui om pe moarte 

e poate al copilului ce se mută în inimă

mă găsesc soldat ascuns într-un loc

proaspăt șters din memorie 

lângă mine învie iisus 

Meine Zementerinnerungen

 

iată-mă

cu anii suri

printre pereți întunecați

aș putea recunoaște imediat

la prima vedere trecutul

începe galben desfrunzit 

ca o zi de toamnă

urmează un vuiet violet

o albă tresărire

un aproape nimic

aproape nimeni

într-o aproape uitare

uneori un vierme 

îmi scotocește prin vene

sunt din nou în brațele mamei

mă joc în curtea bunicilor

mă îndrăgostesc de moarte

respir într-o cușcă de ciment

spune-mi viață

lung e drumul către tine 

și se oprește în iad

Sanguinomicon

 

cât de firești sunt aceste clipe

când cea mai calmă dintre stări e lepădarea de sine

plecăm desculți prin oraș doar cu furnicile pe tălpi

și-n inimi ne cresc iar copacii copilăriei

te ascunzi te arunci între muritori

e greu să recunosc acum ce este al tău

printre atâtea ciudate umbre

a ta este această noapte

umerii calzi și sărutul

ce mă îndeamnă să ucidem

 

Photo by

Fairytas www.deviantart.com

 

e atât de multă liniște în durerile mele

 

peste tot e  moarte și e viață

ne sunt date

să le prețuim cum se cuvine

mă întreb de merit 

să știu ce mi se întâmplă

dar mă înconjoară ceruri tăcute

zgârcite în răspunsuri

să nu vorbești doar clipește

în acest peisaj cu miros de soare apunând

 pe un câmp de mai de parcă dumnezeu

și-a împletit mâinile într-un leagăn

câte dureri pot încăpea într-o inimă

am întrebat-o în vis pe mama

cât nisip pe o plajă

acolo încap  cei care nu mai sunt

vezi peste tot e viață și e moarte

zicea din depărtare trecând cu luntrea o apă

numai timpul devine un prizonier

al memoriei

cum să definești dorul

o îmbrățișare

pentru  cei care n-au mai putut să te aștepte 

 

Welt aus Porzellan

 

Aveam pe atunci o țară doar a noastră

Cireșaria

Între cireșul tău și banca din fața casei mele

Unde împreună am văzut

Cum soarele arde în asfințituri

Și renaște îm dimineți cu inimi deschise

Cum ploaia cernea lacrimi

Peste iarbă și flori

Ulițele vieții

Misterios țesute

Dincolo de timp

Mai există și astăzi

Chiar dacă noi existăm dincolo de ea

În locul cireșului au plantat un magnoliu

Iar de pe bancă ploile mai șterg din amintiri

Mi-e dor de copilărie

M-am trezit strigând cu spaimă

De brațele mamei

Atât de fragile

Ca o lume de porțelan

 

 

Im Frühling pflücken wir die ersten Blumen

 

încotro plutești

spre infinit

să pot fura mereu

vieții secunde

să păzesc liniștea

sufletelor rătăcite

să nu se mai grăbească zilele

ca atomii neastâmpărați

din inimile noastre

dacă nu am să mă zdrobesc

de zidul morții

am să colecționez clipe

țesute misterios

din respirații

doar știi că atunci când

poeții cântă iubirea

se cutremură munții

încremenesc izvoare

animalele sălbatice se îmblânzesc

iar cuvintele nu mai au niciun rost

 

Photo by 

  KinslayeR13

 

dragoastea-i o pișare cu pula sculată

 

iubito,dragostea noastră e o pișare cu pula sculată

 

cu toate pulele sculate din lume precum stâlpii de rigips

 

din impunătoare catedrale iubito atât de sculate ca degetele mele

 

când îți pătrund în adâncuri ca sânii tăi dimineața ca buzele pizdei

 

înainte de un futut înainte să mergi la baie pentru a lasă picături

 

de ploaie argintii înainte să ne bem ceaiul înainte de facerea lumii

 

dincolo de timp înainte ca vreun dumnezeu să-și mânjească palmele

 

și să ne creeze din mocirlă draostea noastră-i cum o țigară aprinsă

 

dorințe iluzii părăsite un paradis în care îngeri deschid ferestre și

 

poeții încep să cânte lasă,uită, toate astea se întâmplă când atingi

 

orgasmul o altă dimensiune un coridor pătruns  de soare

 

scenariul se scrie singur peisajul modelat de raze pe bucile curului

 

dragostea-i ca atunci când te scapă și te bășești ca atunci când te caci

 

și nu ai hârtie o execuție în piața publică ghilotină acuzați de perversitate

 

dragostea-i pula mea în a ta pizdă adânc sclipitoare

 

reflectare luminoasă a inimii

 

Photo by Gun Legler 

 

SEXISUS

 

va veni să ne salveze de la toate relele toate blestemele abătute pe noi

spunea pe atunci bunica pregătită să meargă la o nouă

spălare pe creier sau nu știu ce întâlnire cu sora pneumatoloaga

și ale ei duhuri sfinte să ne pocăim dar voi nu vedeți aveți voal negru

peste ochi vă place doar perversitatea vulgarul e o stare de fapt

un sânge arzând peste monotonia lumii

dacă mâine ar veni sexisus nu l-ați recunoaște

ați numi coborârea lui din cer turneu nu apocalipsa

televiziunile s-ar bate pentru exclusivitate și evenimentul

ar fi sponsorizat de coca cola

viii și morții în același peisaj dezolant

deasupra un cer indigo ar trece neobservat de copiii

mâncând înghețată o falsă bucurie țesută misterios

precum pânza de păianjen nimic nu se va schimba

când vine sexisus îl veți ucide din nou 

 

loviturile în pizdă se vindecă greu

 

apare câte una de nicăieri

de fapt nicăieri ăsta e așa de relativ

că ai putea pune egal între el și curcubeu

sau de ce nu chiar o toaletă publică

neapărat pentru femei de aia de miroase

a parfumuri scumpe fresh floral fructate

nu precum cloaca aia a bărbaților

care pute a pișat de parcă și-ar lasă acolo

toate frustrările toată viață putrezită

și sufletul ros de neputință

tu,femeie ,ăștia sunt niște anormali

auzi,tu ,pe vremea mea nu se sugea pula

și numai găinile se futeau în cur

ptiu,bată-i dumnezeu să-i bată

a două venire a sodomei

gomora în decadență spunea roberta de la birouri

tu ,veto,tu n-ai supt-o dar fiica-ta o ia în gură ca pe miere

tăcere suspans viol neprevăzut al simțurilor

cătălina s-a bășit puternic

acum și la femei miroase a cur

a suflet gata de înmormântare

a neputință a viață gata de crucificat

dumnezeu privește de sus

nu va mai trimite ploaie și potop

poate doar o seceta și niște bombe

ca niște mâini împreunate

s-a convins și el

că loviturile în pizda dor cel mai rău

ustură

se vindecă greu...

 

 

Psalmul 666

 

iubesc obscenitatea

strigam cu toți demonii din mine

atât de târziu în noapte

ca o înfometare a sufletului

din pământul prea gol

nu că aș fi un sclav

al plăcerilor

dar e omenesc

să te lepezi de lanțuri

în drumul spre iad

știind cum ești mințit

nu flăcările te mistuie

ci răsuflările de gheață

fiecare păcat e o treaptă

cu fiecare treaptă liniștea se aude

liniștea e un poem în vers alb

cu sânge cărămiziu

și steaguri purpurii fluturânde

într-un colț un înger seduce o copilă

în inimi neliniști

vei invăța și mersul pe apă

dacă nu ai alți dumnezei

în afară de tine

 

Fotografie : Omri Koresh   deviantart.com 

 

 

Erezii și steaguri mov

 

În locul fostului bordel
Cămara cu plăceri
S-a ridicat o biserică
Cu mâinile murdare de păcat
În picioarele goale
Într-o închisoare a minții
Acum tainic se spală creiere
Haideți, intrarea e liberă
Cei care până la moarte
Își varsă sângele pentru binele omenirii
Așa văd o picătură din rai
Să arunce primul piatra
Dar pietrele sunt grele
Prețioase pentru inimi pe altar
Foștii împătimiți de amor
Îți flutură icoanele pe sub nas
Ca niște guri care stau să vomite
Aici e calea, adevărul și viața
În latrine prea mirositoare a căcat
Avem nevoie de suflete
Și gloanțe, aș adăuga
Funii, săpun și o execuție publică
Trecătorii zâmbesc perfid și își scuipă în sân
Cât de frumoși le erau sânii! 
Curvele jubiliază
Au exersat o viață "cântatul"
La cor, în cor
Nu ai aflat?
Aneta a avut orgasm
La slujba de seară...