de ce-am înălța iar și iar alte rugi

sunt pro eutanasiere aș renunța cu drag la chingile vieții
 odată cu dumnezeu nu a murit nimeni doar cerul nu mai e plumburiu
 nici zgâriat de fulgere 
 timpul nu are limite hotar îi punem zilei noaptea 
 lasă prăpastia să învingă oricât te-ar striga
 ești singur nimeni nu-ți va fi alături pe veci  ți-ar promite
 brațe prietenoase învață să nu crezi să nu mai crezi 
 în iubirea ce n-o să vină în cenușa sângelui
 ți se plimbă numai viermii pe flori peste morminte
 de ce-am înălța iar și iar alte rugi când înaltul e nepăsător bolnav
 în priviri de neputință 

în culise

uite cum inima se inundă în serul toamnei
fugiţi după bandaje
vei arăta ca un om invizibil
cu sentimentele pe afară
oare ești creat din nisip
așteaptă muzica
va deschide porțile altarului
să-i lumineze și pe demoni

m-am rugat și de dimineață
am cerșit un glob de cristal
spectacolul meu va avea loc doar în culise
cu pleoape inundate în loc de spectatori
nu nu am nevoie de aplauze
entre les tombes
la tristesse s'engage

să nu-ți pierzi nemurirea

naștere de flutur nu-i minune din fiecare zi
cum glasul rândunicii e minunea de fiecare vară
la început în loc de cuvânt sfâșie albastrul
apoi tăcerea împletește nourii într-un fular fermecat
îți odihnești gândul pe muguri de lumină
și zborul înalță candelabre
îți dau aripile zboară să cunoști
culoarea vântului
să nu-ți scape infinitul printre degete
atunci toate zborurile ar deveni simple
ca o coroană de spini

Verlier nicht deine Unsterblichkeit
das alltägliche Wunder ist nicht das Schmetterlinge geboren werden
wie die Schwalbenstimme das Wunder jedes Sommers ist
Anfangs anstatt des Wortes zerreist er das Blau
danach flicht die Stille Wolken in einen verzauberten Schal
du ruhst dein Gedanke auf Lichtknospen aus
und der Flug erhebt Leuchter
ich geb’ dir Flügel flieg’
die Farbe des Windes kennenzulernen
verlier' nicht die Unendlichkeit zwischen den Fingern
dann würden alle Flüge einfach werden
wie eine Dornenkrone
Traducere: Renate Müller

Spulber carnea în brațele de foc

Te uită cum mă plimbi prin cuvinte și mă adormi în fiecare suflet ce-l dezlegi .Lasă-ți privirea să-mi șoptească despre umbrele nopții,să-mi cadă în palme ca o zăpadă târzie de april.Vino, focul stăpân pe aripile din crustă ne va deschide cărări. În ceas târziu clopotul răsună a sfârșit de vânătoare.
Credința, să nu uiți credința,ia-o în brațe ca pe un prunc ce abia cunoaște lumina ,spulberă orice urmă a cărnii în candela de lut. Nu te împodobi în aur,luăm cu noi doar raza asta ce ne înalță,din adâncuri spre etern .Păstrează cenușa vie, s-ar putea să adun rămășițele cărnii în amurg. Mi-e dor de adevăruri , de fiecare vis ce a confirmat existența. Ascunde-mi cuiele , de data aceasta crucificarea nu o să mă doară.

întoarcere din război sau sfâșietorul adevăr despre singurătate

în spatele acestor vorbe care te leagănă te adorm
să vezi oameni alergând pe sfoară
ca și cum din această viață nu au învățat decât mersul pe cărbuni
s-a început să se trăiască bine din război
profitabilă afacere cu suflete atârnate de catarg
cimitirul cu care de atâtea ori ai sperat că-ți ucizi chemările
se zbate și acum sub călcâiul stâng

it's a dirty world Reicht
cine nu cunoaște pe de rost legile infernului
nici drept la cer nu mai are
mă plimb între două stații și absurdul unei răsuflări
îmi tăie calea
nici să dormim nu mai avem voie
înainte de a fi sclavi ai tâmplelor încinse

moartea premerge oricărui act de vitejie
unei picturi în culori severe
din atelierele suspendate ale înaltului
ca o boare deasupra
frunților
abandon în fața ploii
sfârșitul ambiției
sfârșitul

de aș putea înlocui oamenii prin cuvinte
și inima printr-un arc cu săgeți
nu uita ești fără de stăpân
regina de negru a fost capturată
precum icoanele desenate pe hârtie glasată
rămase captive în buzunarul vreunei vechi cămăși

te poți dedica vieții până la uitarea de sine
dar nu poți dezlega singurătățile plumburii
care-ți tușesc prin artere

Nesupunere

ca pe un bulgăre de zăpadă mă sfâșie lancea vântului
mi-e frig până în atomi
nu s-au gândit a-mi da un nume
muriseră prea tineri pentru a afla secretul încrucișării cerului cu țărâna
ceva m-a ridicat deasupra și ne necredința
neputința
 nelegiuirea nu au reușit să învingă
aveți în fața voastră un om ce nu se clatină

ochii lor sunt nisipoși acum lipsiți de flăcări
ai mei se umplu de lacrimi când privesc
tabloul cu scena ispitirii

Despre diavolii ce nu ne mai lasă a respira iluzii (Început de discurs sincer despre autoexorcizare)

Mi-a rămas o coajă de lumină între dinți.O strâng puternic,o țin în mine ca pe un prunc căruia încă nu i-a venit vremea să se nască.Nu l-aș putea elibera în tenebre până ce nu curăț de răutate și invidie universul,până ce nu l-s vaccina împotriva cuvintelor cu plumb. Nocive sunt visurile ce curg din albastru înspre gri .La fel sunt și mâinile care în loc să mângâie lovesc nevinovatele iluzii.
Înghit cu repezeală știrile de la ora 19+1 felie de pâine și puțină dulceață. E tot ce îmi pot permite la cină.Să închid fereastra.Iarăși vântul s-a autoinvitat la o cană cu lapte. N-am! Din răzbunare poate ,îmi aruncă frunze împietrite în plin obraz ,fluturii cu aripi de crustă ai toamnei prea devreme ,prea nechemată. Închid fereastra . Astăzi nu mai ascult muzica cerului ...Astăzi împletesc din lacrimi o salbă a salvării.În mine locuiesc o armată de diavoli . Nu îmi mai recunosc palmele.Mi se încleștează prin fulgere ca un magnet sub pleoape de metal. Când simt că adorm,din piept îmi urlă un tigru.

 (fotografie bogac deviantart.com)

Curva aia numită fericire

Câteodată mi se plimbă-n gură
 Ca o exclamație căreia nu-i poți da drumul
 Fiind în public, la o cafea cu vecina de la parter 
 Ce bârfește tot blocul
 Ceva în genul  emisiunii Bahmutancei 
 Curva aia numită fericire 
 M-a învățat pe de rost
 Îmi știe cuvintele înainte de a le rosti
 Fiecare gest ,fiecare clipire
 Îmbrățișarea mută a norilor
 În după amiaza plumburie
 
 Să îmi fii femeie nu ospăț
 Nopților adânc impregnate cu neliniști
 Curva aia numită fericire îmi zâmbește 
 Pe furiș atacă buzele 
 Mirosul de gutuie îi excită sânii
 Ochii îi sunt cărbuni aprinși
 Pe altarul cărnii
 
 Să nu porți pantofi cu toc
 Asortați la blugii rupți
 Ți-a spus stilistul
 Nu se potrivesc ochilor tăi 
 Nici să nu te dai cu parfum de liliac
 Ca doamnele din înalta societate 
 Cu ale lor exagerate gesturi de tandrețe
 Față de prunci
 
 Fericirea se îmbracă în dantelă
 Doar în mințile îngălbenite
 La trezire are fața răvășită
 Unghii false de proastă calitate
 Nu poartă chiloți
 Și desface picioarele 
 Exact ca o curvă 

Antologia saitului Confluente lirice- Confesiuni in virtual -

http://www.calameo.com/read/002937516ee4e487aefb9


Noua antologie a saitului Confluente lirice-Confesiuni in virtual- se gaseste si sub format virtual-book.(sunt si eu inclus printre autori)
Daca doriti a comanda o carte,in formatul clasic,contactati
Autorii sau membrii care doresc sa cumpere acestă carte, o pot comanda la adresa de mail rellou2@yahoo.fr și pot expedia banii (17 lei/exemplar) la urmatoarele conturi:
Cotofana Relu
Banca Raiffeisen

Contul în lei:
RO92RZBR
0000060007064702

Contul în euro:
Cod SWIFT RZBRROBU
RO17 RZBR
0000060014653489

..................

Ovidiu Berinde scrie cu inteligență artistică, ceea ce este un dar mai rar întâlnit, mânuiește cuvântul ca pe o unealtă cu care este bine familiarizat, surprind adesea metafore cu totul inedite –„în laboratoare secrete se lucrează de zor /mâini neobosite prepară substanțe oculte /serul anti-toamnă ar trebui testat /pe la început de septembrie/aveți grijă păstrați în eprubete /apa mărilor nisipul cu pași /de îndrăgostiți /raze senine/parfumul asfințitului cald”.Un poet despre care se va mai scrie, sper în revistele literare.
BORIS MARIAN MEHR
Membru USR -26 septembrie 2013

Multumesc,onorat!

Vampiric

cum m-aș putea desprinde din îmbrățișarea focului
când în mine zac pofte încă umane dorințe încă nescrise de vreun poet ori săruturi cu buze pătrunse în primăvară unde ai strigat din toți plămânii iubitule ne mor cireșii
nu iadul nu e aici împărțim doar o moarte comună în fiecare lumină respirată cerul străpuns de o lance martor înserării
un cearceaf pătat cu
incertitudini același amor asfixiat ca un copac desfrunzit de sevă ia acest cuțit desprinde din tendoane urmele pământului când suspină ultima strigare înspre infinit parfumul toamnei încă impregnat sub aripi până la rădăcina cărnii ne pierdem prin sângele întunericului colții mușcă pofta unui război între noapte și zi de cealaltă parte a cetății
( foto deviantart.com)

Synthetic generation

într-o zi m-ai rugat să călătorim pe meteoriți
în căutarea muzelor
ți-am răspuns că
poezia se naște înăuntru
trebuie doar să o respiri
să o lași să curgă
precum o donare de sânge
altfel o să doară
când prin ea se plimbă bacterii

te poți juca și de-a dumnezeu dar și
de-a necuratul
să plonjezi între înger antichrist
decadența nu a început nici azi nici ieri
pe un podium unde sclave în dantelă
mimează perfect ideea de absurd

mi-aș fi dorit să învăț a înota mai devreme
aș fi salvat cel puțin un os
din păpușa de plastic buzată
dar vezi tu la ce bun
iubirea nu e biodegradabilă
(fotografie de SilentSinner666)

Todeswunsch

nu există cu adevărat durere ci doar
reflexia întunericului prin carne
fulgere în oase ploaie în ochi
libertatea iluzia unei plimbări
fără dumnezeu de mână

m-am sinucis la începutul lui decembrie
ca pedeapsă nu mă lasă a mai scrie versuri
m-am ascuns azi în catacombele cerului
pot arunca uneori pe pământ un înger
să dea la o parte norii să fure bucăți de lumină

încă mai pot plânge nu mi-au vândut toate lacrimile
citesc palmele însângerate vreau să renasc
vis om fluture
dar strigătul inimii mă anunță
că voi muri și mâine

In Wirklichkeit gibt es keinen Schmerz, nur
die Wirkung der Finsternis im Fleisch.
Blitze in den Knochen,
Regen in den Augen,
die Freiheit – Illusion eines Spaziergangs,
ohne Gott an der Hand.
Anfang Dezember habe ich Selbstmord begangen.
Zur Strafe lassen sie mich keine Gedichte mehr schreiben.
Ich versteckte mich heute in den Himmelskatakomben,
kann manchmal einen Engel zur Erde werfen
damit er die Wolken beiseite schiebt und Lichtstreifen stiehlt.
Ich kann noch nicht weinen,
es sind mir noch keine Tränen gekommen.
Ich lese in meinen blutigen Handflächen
und will wieder Auferstehen,
Traum, Mensch, Schmetterling.
Doch der Ruf meines Herzens kündigt mir an,
dass ich auch morgen sterben werde.
Traducere: Renate Müller

1440 minutes of sadness

Câteodată ai smulge din fiecare secundă
Serul dătător de viață
Ai vrea să reaşezi celulele
După regula de trei simplă
Învățată pe de rost și prea mult
Practicată în clasele primare

Te rog ca astăzi să nu îmi vorbești
Despre iubirea ce mereu se agăță
Într-o pleoapă abia tremurândă
Lasă-mi privirea să se confunde
Cu punctul de sutură
Din rănile mult prea albastre

Mi te așezi în gânduri iar
Cum coroane de lut
Se zvârcolesc pe morminte
Pregătit ca eu
Sau cel din mine
Să erupă

 ( fotografie deviantart.com
pseudonim autor GadjoTNT)

Jurnal de cer

 Dumnezeu a zâmbit când a creat cerul.
 Măreața pătură albastră
 Acoperă universul, îl învăluie,
 Într-o poveste despre 
 Puterea cuvântului.
 
 
 Înseratul înghite lumina
 Cum o gură flămândă 
 Felia din pâinea din fiecare zi.
 De cealaltă parte soarele
 Se joacă de-a pictorul.
 
 Uite,roșul pastelat
 Îl poartă vântul ,
 Prin venele ce strigă
 A mai multă culoare
 Mai mult infinit
 
 Luna - o scânteie
 Mi se ascunde-n pleoape,
 Stele -cărbuni îmi ard tălpile
 Diminețile  îngânate
 Îmi spăla ochii-n rouă.
 
 Deschid brațele să cuprind
 Un val, o minune, timpul.
 Sunt puterea unui gând 
 De abia rostit
 De abia respirat 
 

Cuiburile nu-și uită zborul

Aripile și-au făcut culcuș pe cer
În ochii încețoșați
Ai păsărilor
Căutări
Rătăciri
Toate visele
Anotimpuri
Treceri
Zâmbet și dureri

N-am să uit că o lacrimă
Poate redeschide mormântul
Nici că iubirile salvează
Un infern
Nu,nu există cuiburi orfane
Doar inimi ce astăzi se împart
Între zbucium și zbor