Sub cerul de septembrie

Alung demoni cu puterea unui soare
Prelins pe cortina înaltului.
De-aş putea să mă despart de clipa
Unde ploile tac în prima moarte.

Toate poeziile au mai fost odată scrise,
Acum doar răstălmăcesc înţelesuri
Din făina şoaptelor plămădesc
Cuvinte-respiraţii.

Mi-am zvârlit rămăşiţele verii pe umeri.
În rucsac adoarme un zâmbet.
Fără îndoială ,sunt un ştrengar rătăcit
Sub cerul de septembrie .

Reflecţii în nonculori

Mamă,nu atinge încă norii
Vezi,luminile de sus sunt semne de veghe
Încă nu s-au copt precum gutuile
Ce le atârnai toamna
De umerii mei.

Nu mă lăsa legănat
În braţe străine.
Învaţă-mă din nou cele zece porunci.
Am încălcat-o pe cea de a doua
Pe când scuptam din cenuşă îngeri.

Singurătatea  spintecă   umbre.
Oglinzi mă reflectă neputincios,
În nonculori,
Cu buze descarnate,
Aşa cum sunt,
Aşa cum merit să fiu.

(fotografie - Owl Hazel- Broken Mirror )

Viscolești uitare

cărțile au pagini cărunte
am tot învățat despre iubire
rugăciunea aripilor frânte
acum slujesc o pradă
ești biserică în așteptarea ultimei vecernii

dacă vreodată îmi atingi crucea
aceleași amintiri cu ochi căprui
te vor bântui
fantome despletite
prinse-n hora
tinereții fără tinerețe

viscolești uitare
cine plantează fulgi de zăpadă
nu așteaptă cu drag primăvara

                                                                                    

Tărăşenie

Stol de muşte răzvrătite
Îmbâcsesc aerul plumburiu.
Din gura preotului ies aburi
De alcool ieftin, calitate îndoielnică

Cimitirul capătă parfum grotesc,
Se dansează într-un cabaret,
Ca într-un ritual de împerechere
Sinistru.

Faţa mortului , galbenă ca ceara
Pare a schiţa un ultim zâmbet
În aşteptarea înhumării.

Un clopot rupe bucăţi din tăcere.
Îşi fac cu toţii semnul crucii
Şi părăsesc cu scârbă
Tărăşenia.

Amintirile cerului -coperta

Intersecție nedirijată a sentimentelor și regula priorității de inimă

Uneori pofta de viață o sfâșii cu dinții ,
În amurgul culcuș de nesomn
Plutesc întrebări pe lângă gene.
Iubirea nu dezvăluie vreun adevăr,
Tace și sărută inimi,
Trimite serul prin vene către motor.

Intersecție nedirijată,
Inima are mereu prioritate,
Doar se află în mișcare continuă.
Mintea va ceda trecerea sufletului.

Semafor intermitent
Atingerile șoptesc mereu cu verde .

Komm Hoffnung

voi plânge poate 
 doar așa pot înălbi durerea 
 cu un cântec de leagăn
 încă nenăscut
 împart urmele rănilor una câte una
 fiecărui zbor 
 
 totul se repetă
 povestea de iubire
 facerea lumii
 și potopul
 
 numai tristețea stă pe loc
 statuie ruginită de ploile toamnei

Poezia nu ține de foame

Poezia nu ține de foame,spunea tata
Preocupat odată cu reparatul chiuvetei
Bucuros că a descoperit o nouă axiomă
Sau teorema aerului comprimat.

Nu-mi vorbi de suflet!
Doar atâta carte am făcut și eu
Să știu că ăla n-are nevoie de hrană
Și apă nu bea.

Dar tată, are nevoie de lumină.
Îl îmbraci în fapte bune,
Din când în când îl mângâi
Prin cuvinte cu har.

N-am primit niciodată o carte de poezie.
Le-am citit pe ale altora.
Ca și cum viața mea
Ar fi fost scrisă de mâini străine.
Dacă vreodată,vreodată

I-aș putea arăta
Cum poezia mi-a fost
Pansament pentru tristețe...

În timp ce mă visezi

noaptea aruncă mărgele deșirate
pe dantela cerului
în iarbă insecte somnoroase pândesc reveria
cu ochii cât gămălia acului
prin culcușul strajă

mă visezi și
ploaia mângâie fereastra
genele îți sunt fire de mătase
încadrate perfect în mantaua timpului

cum să dau de știre vieții
să te apropii
pe aceeași cărare un cântec de leagăn
nu mi se pare străin

am fugit de iubire
dar m-a ajuns din urmă
inima se răspândește
în piepturi comune

îmi amintesc doar cum
ne învăluia căldura
de la coate la genunchi
scânteia încă vibrează cu
răstignirea primului sărut

Semne

Stop! Aici drumul duce spre un chei abrupt
M-au avertizat amprentele zidite în podea,
În timp ce îmi continuam peregrinarea
Între clipe și neliniștea ochiului drept.
Dragostea,o cușcă în care am închis
Manechinul androgin, cu brațe schilodite.

Dacă tot va trebui să ascund venirea toamnei
Pe lângă un zâmbet de copac
Retrăiesc calea unei păsări
Destul loc pentru a-și face culcuș
Sub fereastră.

Nu vreau decât o fotografie cu marea.

سلام

Cauți a mă picta
Însă pensula nu cunoaște și
Adâncurile dragostei
Nici ce-aduce verdele
Din steagul meu.

În schimb, mă speli
În nuanțe de gri
Citate de pe internet
Cu acces rapid la ură,
Pe care le coborî de pe raftul prăfuit
Alături de Biblie.


Nu citești  măcar un rând dar
Îmi arzi cartea sfântă
O justifici cu a ta
Fără însă a o cunoaște

Cu ochii lacomi
Folosești mult negru
Pentru a se potrivi cu uleiul.
Te sfâșie gândul unei moșteniri nemeritate
Ca o eliberare fără luptă
Noaptea ,te razvratesti inutil
Împroșcând ignoranță.

N-ai să poți înțelege
Nici cerul, nici nisipul
Te adapi, dar nu te mai saturi
De acest Messia recreat
Cu ochi albaștri
Ce îmi seamănă.

poem de Holly Mooney - versiunea in engleza  http://allpoetry.com/poem/10881841-%D8%B3%D9%84%D8%A7%D9%85_-by-decisionmade
traducere Oliver Klauss 

Cu ochii în cătușe

Sărut cearceaful cerului.
Carnea norilor are gust de migdală
proaspăt prăjită.
Vântul,copil neastâmpărat,mă sprijină cu flăcări reci
Ca pe un bătrân senil.
Plutesc.
Între raze și absență
Brațele-atele neputincioase.
Scântei încă sângerează în pansamente cenușii
Dar dacă există ceva dincolo de iubire,spuneai
În dimineața regăsită.
Un părinte să dea o palmă indiferenței
Răspund în nonculori .
Tablourile fără umbre
Renasc în transparență.
Undeva,un înger ne strigă
De-a începutul existenței
De-a sfârșitul poverilor.
Renasc în prima chemare,
Fără vise,
Cu ochii vibrând a  nepăsări
Încătușați.

Testament pentru Maria

fie-ţi milă de această  mână  uscată
ce adulmecă universul pentru a-ţi scrie
 ultima oară poate
o poveste de viaţă
mă pierd în misterul unui zâmbet
instrument de măsură pentru fericire
adorm

literele
simt nevoia de libertate 
printre vibraţiile translucide
desluşesc foşnetul ecoului
umbra tremurândă a buzelor

încep să înţeleg jocul
culcuşul norilor se sprijină pe vocale
un fulger şopteşte consoane
ploaia plămădeşte cuvinte

maria sunt doar un copil
sorb frânturi de respiraţii
suspinele unor ziduri trec dincolo
pentru a reclădi liniştea
mă joc desculţ cu abecedarul
păcii
când scrijelesc pe nisip
poemul cu lacrimi

Tunel

prin suflet a trecut cortegiul funerar
paşii mărunţi îngână tristeţea
am uitat să cer răgaz pentru o ultimă
îmbrăţişare cu pământul

este adevărat că nisipul a fost odată
vârf de munte
până ce vântul a pictat
crucificarea pietrelor

îmi vor păstra trupul mi-au răspuns
cârlige nu vor mai avea de cine să se agaţe
a cui carne să o spintece
aerul cu gust rânced va fulgera plămânii

atunci bătăile inimii reflectau sărutul
dimineţilor cenuşii
singur am plecat spre lumină
şi piatra a căzut odată cu mine

Consider this the true meaning of love

am să-ţi vorbesc din nou despre dragoste
ca despre o rugă profană catapultată spre cer
secunde eviscerate în ţărâna timpului martore
unor scântei atingeri

sunt dependent de viaţă legat de o moarte
deşi nu-mi amintesc cât de adânc mă rătăcesc
în coastele tale când vin din întuneric
e o lume mică încă rece mă ajuţi s-o încălzesc
mă sprijin cu palmele de zidul clipelor
îţi suflu pe ceafă umbra mea

o trecere doar şi infinitul şi-a deschis rana
a rămas stingher ca o pasăre
sub oglindă asfinţitului
târându-şi carnea
în căutarea cuvintelor

Curvele-s mai tari în gură

S-ar presupune că toate curvele-s blonde,au ochi ca cerul
Picioare lungi şi umblă-n fuste scurte ,bilet de tramvai
Statististic vorbind majoritatea au ochi căprui ,mănâncă şaorma
Şi uneori nici nu se şterg la gură ,ba le poţi simţi mirosind a ceapă
De pe celălalt trotuar
Să nu uiţi baby ,deseară îţi pui fusta aia de la mă-ta
Găteşti clătite cu gem ,ne uităm la filme deochiate pe DVD
Probabil o şi sugi ,înainte şi după ce ducem puradeii la culcare
Apoi baia cu săpunul cu aromă de lapte şi miere

Mi-ai spus odată că nu tot ce-i curvă e şi femeie
Ţi-am răspuns cu două palme că orice femeie respectabilă
Poartă cu mândrie acest titlu onorant
Ba unele au şi carnet de partid şi diplomă
La desfăcutul picioareleor şi datul din cioc

Natură ne-a făcut bucăţi ce carne
Pe altarul plăcerilor
Desfrâu
Curvele-s mai tari în gură,deşi vorbesc rar
Sunt învăţate a ţine-ntre buze  .....altceva

Întâiul pumnal prima piatră

 pe locul unde acum zburdă bucuria
 a fost odată un sălaș de suflete
 uneori nu aud chemarea iubirii
 în fiecare clopot sleit ca un pântec neroditor
 întoarce-mă din noapte în ochii tăi
 în toți ochii
 și-n tine atunci va crește rodul
 
 aici a fost odată un cimitir
 poate de asta nu adorm când
 ticăitul secundelor oarbe
 îmi alunecă sub gene
 pământul devine zbor
 dar cine va cerne
 prăbușirea inimii
 
 lângă fiecare tu fiecare noi
 cuvintele ca o mamă vitregă
 aruncă întâiul pumnal
 prima piatră 
 

dar cu sufletul ce faci?

nu subestima puterea cuvântului
de a vindeca sau a străpunge răni
sămânța neîncolțită zace pe orice limbă
înțelegi acum de ce fericirea întârzie
ca un melc prin frunzele putrede
până să ajungă floare
cerul singura oglindă
unde ochii te privesc te mângâie
inima înfrântă lasă corpul despodobit
întoarcere în 

adâncuri

dar cu sufletul ce faci

Vârf

 Astăzi am săpat mormântul unei păsări
 Ce toată viața a sculptat pe cer
 Copaci cu ramuri desfrunzite
 Soarele a vrut să-l atingă în trecere
 Cu vârful unei aripi odată rănite
 Dar chemarea vântului a purtat-o
 Prin cuiburi  dezvelite și străine

 Trupul ei lance rănită
 Răsuflă petece de rai
 Fiecare îmbrățișare e durere
 O piatră s-a prăbușit de pe coastă
 Astăzi  un suflet încă nenumit 
 Își leagănă speranța
 Peste ruine

Voi iubi această pasăre ca pe un copil
 Rătăcit pe  câmpul de porumb
 Aștept ploaia dar mâna tremurândă
 Nu mai poate mângâia cerul
 Cântecul ei e încă viu
 În conștiința zdrențuită
 De amintiri
 
 
 Ecoul unui strigăt  leapădă cuvintele
 Încă nerostite încă pâlpâind 
 Peste munți peste ape
 În iarbă pântecul luminii
 Înflorește alt destin
 Adorm pe un pat de rouă
 De atunci împart cu tine dimineți