Poezia nu ține de foame

Poezia nu ține de foame,spunea tata
Preocupat odată cu reparatul chiuvetei
Bucuros că a descoperit o nouă axiomă
Sau teorema aerului comprimat.

Nu-mi vorbi de suflet!
Doar atâta carte am făcut și eu
Să știu că ăla n-are nevoie de hrană
Și apă nu bea.

Dar tată, are nevoie de lumină.
Îl îmbraci în fapte bune,
Din când în când îl mângâi
Prin cuvinte cu har.

N-am primit niciodată o carte de poezie.
Le-am citit pe ale altora.
Ca și cum viața mea
Ar fi fost scrisă de mâini străine.
Dacă vreodată,vreodată

I-aș putea arăta
Cum poezia mi-a fost
Pansament pentru tristețe...