pe dantela cerului
în iarbă insecte somnoroase pândesc reveria
cu ochii cât gămălia acului
prin culcușul strajă
mă visezi și
ploaia mângâie fereastra
genele îți sunt fire de mătase
încadrate perfect în mantaua timpului
cum să dau de știre vieții
să te apropii
pe aceeași cărare un cântec de leagăn
nu mi se pare străin
am fugit de iubire
dar m-a ajuns din urmă
inima se răspândește
în piepturi comune
îmi amintesc doar cum
ne învăluia căldura
de la coate la genunchi
scânteia încă vibrează cu
răstignirea primului sărut
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu