a fost odată un sălaș de suflete
uneori nu aud chemarea iubirii
în fiecare clopot sleit ca un pântec neroditor
întoarce-mă din noapte în ochii tăi
în toți ochii
și-n tine atunci va crește rodul
aici a fost odată un cimitir
poate de asta nu adorm când
ticăitul secundelor oarbe
îmi alunecă sub gene
pământul devine zbor
dar cine va cerne
prăbușirea inimii
lângă fiecare tu fiecare noi
cuvintele ca o mamă vitregă
aruncă întâiul pumnal
prima piatră
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu