akrasia

cu veșmânt de pâclă se lasă noaptea în cetate
ne-am ascuns în pumn străin unde vom putea înțelege
rolul căutării zilele nu se termină duminica ziua zeului
am învățat că îi poți da orișice nume că unui nou venit
că-l poți naște sau te poate naște de mii de ori
fiecare cu scopul lui dar întâi trebuie să iubești
atunci nu-ți va fi teamă de tăietorii de vise
de lună și soare ce se ucid reciproc
e un spectacol ce nu reflectă decât o parte a luminii
în cod nedeslușit acolo începe și schimbarea și fuga
iar rugăciunile iau formă de cordon ombilical
fericirea-i ca și cum ai citi linii albe între rânduri
sau ai învăța pe de rost replici deja puerile
nimeni nu a plâns din mine vreodată nici timpul
se ține pe picioare drept cu mâinile lucide
pruncii sunt fericiți când adorm eu insomniac
mai mușc o felie de viață încă netrăită
iarăși oase au să plutească mult prea aproape de pământ
un delir cu umbre cum n-am să mai ating niciodată