decriptarea iubirii-poem de adormit îndrăgostiții

mi-era sufletul ca o pădure desfrunzită-n toamnă
unde umbrele-și făceau de cap jucându-se libere
nu știu acum de ce simt sângele cum roieşte
din încheieturi când mă nasc în lume și din mine
o lume se naște nici dacă vreodată am să învăț
a purta urmele de zbor în
al unei memorii întârziate album învechit
nu mai știu zilele nici nopțile nu le mai cunosc
îți scriu ca și cum iar ne-am întâlni departe de
lume să mă întorc aș fi melc fără casă
să rămân icoană fără chip laș în biserica
ochilor tăi flămânzi de isteria prăzii
cuvintele lasă urme adânci pâlcuri cum norii
se scutură de amintiri pe cerul abia pipăit al verii
buzele-ți tac într-un târziu râncezit dar
ochii nevăzuți de oglindă-mi lăcrimează
stau de priveghi la mormântul unui foc și
mă întreb dacă nu cumva e focul tău ori
parte din sămânța nerodită din când în când
cineva îmi aduce apă un suflet neștiut a stins cărbunii
laș