ori două fumuri trase din aceeași țigară uneori se
deosebesc puțin nu mai mult ca i de î sau a de ă
ne servesc cu pâine și dulceaţă nelipsita cană de ceai
amar de parcă și-ar fi vărsat acolo toate frustrările teama
indiferența nu ucideți pruncii a strigat deodată maria
și de atunci nu a mai auzit-o nimeni vorbind poate
doar lui dumnezeu i-a mai șoptit povestea cu aripi retezate
mi-e teamă de liniștea asta ce aruncă în abis orice
umilă încercare de a păși drept fă-mi loc visele se spulberă iute
din când în când se ating stau de veghe palmele impregnate în tristețe
dau de veste chipurilor străine că mă ascund de moarte în mijlocul
florii de cireș am plecat din mine evadez exit într-un câmp unde durerea
nu strigă cu gură de lup viața-i puzzle imens cu piese din sticlă fragilă
când se sparge săgeți murmurând mă străpung în piept
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu