viața nu bate de două ori la ușă

de altfel nici moartea și nici nu se oprește în prag
dă buzna ca un musafir nepoftit parcă dorind să-ți
răpească una câte una secundele nu o vezi e suflu
stingher răspândit în celule apoi alunecare poate nici nu
reușești a închide ochii până când o funie invizibilă
te adulmecă te înghite
viața nu bate de două ori la ușă
nici nu te așteaptă cum face un taxi dacă ai
pierdut cumva tramvaiul nu o poți cumpăra
îi ține doar companie trupului poem
neterminat un cântec cu suspin pe final
nu o poți defini dar știi exact ce nu e
jobul imperfect lungul drum spre casă
colivia de beton vecina căreia mereu îi vin
chipurile prietenii la o bere amorul întârziat
din tura de noapte pași mărunți nesiguri spre
același cerc vicios
te întrebi cum când sau dacă ceilalți
au găsit lumina
e doar gând fierbinte în neputința de a fi
întunericul pentru toți cade la fel