în rochii de dantelă cu voci îmbietoare te cheamă
le deschizi poarta la prima vedere dragostea și ura par
prietene de-o viață ca apoi să se desprindă una de
cealaltă
cum apele se desprind din nori singurătăți asumate nu stăpânesc
măsura pumnalului doar îmi aleg pasul niciodată auzit în interioare
tăcute mi se strâng drumuri somnu-i peste adâncimi rege aștept
lumina trup mă închin târziu și sângele s-a învechit același cerc
interior în care rup cuvintele din carne mă gândesc că nici dumnezeu
n-a evadat cu adevărat din întuneric aici sunt neștiut nevăzut nevindecat
iubirea nu mi se asortează cu destinul aici acolo bântui printre lacrimile
crescute în ochi nu mai pot fi lucid universul îmi fuge de sub picioarele scrum
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu