eregon

 uite aici pe pământ se milogesc
 fiecare la dumnezeul lui
 în ceruri savanții încă 
 n-au găsit nimic 
 dar cine știe
 speranța încă trăiește
 nu știu nu înțeleg
 de ce se spune
 că ea moare ultima
 când de fapt ultimul se stinge
 omul care încă visează 
 care toată viața a crezut
 nu nu contează că-n iluzii
 vorbe oameni în himere
 în sufletul său dacă e pace
 e tot ce contează
 ce primează
 ce-l înalță
 al meu ia uneori forma
 unui poem 
 alteori 
 mai ales seara
 mi se strecoară în paharul cu absint
 se scurge în sângele meu
 sărut de femeie
 dumnezeul meu îmi mângâie
 trupul încins
 îmi frământă carnea 
 mă dorește ca
 un vagin 
 în așteptarea orgasmului 

Photo Obscenity by Indi_Sulta

cronomiraj

tu cel care nu m-ai iubit vreodată
cel pe care pruncii din pântec nu l-au numit părinte
 nu-mi poți fi nici mie stăpân căci n-ai să mă găsești
 în pacea mea fericit sunt cuceritorul unor imperii
 dar știi tu însuți cum mă face fericit fuga prin deșert nu
 nu exagerez și nici nu mi-e sete trec zile trec nopți iar 
 e aprilie iar mă nasc de această dată dincolo de culori 
 de umbre de carne numai cuvinte fără să port povara
 semnului de ură am să învăț să dansez pe străzi unde mai 
 ieri mirosea a moarte și anotimpuri târzii nu cunoști dacă
 inima îmi bate în alb negru sau dacă uneori mai ia forma
 răsuflării de mamă crede-mă atât de tare strigă singurătatea
 din dumnezeul cu brațe schilodite numai al tău 

Fabulous picture thanks to Vidk000- Deviantart

asperger

sunt viu printre stânci cobor în adâncuri
e frig doamne în iad să nu ne minți
poeții au mâinile încătușate un început de
vers aproape necunoscut cuvinte peste tot
pronunțate cu respirație grea dincolo
strigă singurătatea eu care n-am fost
poet niciodată nu mi se par păcate
știu că ei nu le pot aduna numai sorbi
sunt urme ale unui anotimp abandonat
am plâns doamne am uitat să mă șterg
pe suflet ție ți-a atins vreodată cineva
inima cu pietre uite în acest întuneric
umbrele dintre noi par stele întreg universul
un poem din care viața-și află rădăcini

photo by helsinki_runaway deviantart

ore suplimentare de condus iluzii

a desenat cu cretă o poveste și asfaltul nu i-a putut răspunde
unde sunt cei care nu mai sunt prea tare dor urmele copilăriei
pașii ce acum iau forma unor plante carnivore de pe zidul din vechea
casă a bunicilor sunt ore pentru cerșetori pentru fericiți cum sunt pentru
muribunzi dar nu seamănă una cu cealaltă și multe sunt durerile zici sunt
prea puține cerurile prea puțini îngeri parcă mai ieri mama pregătea cina
astăzi doar flămând și obosit încep să mor strivit sub copitele amintirilor
trage pe dreapta pune frână încă îmi cresc aripi nu ai cum să știi nu poți 

 

photo resurrection by rolraffa

city of love- diminețile de după

poate nu am știut să te iubesc cu adevărat
poate că da îți aduci aminte acele dimineți
când deschideam ferestre și razele ni se odihneau
pe tâmple numeai asta copilăria soarelui te așezai
la nord de iluzii cântând ceva despre rai undeva acolo
pe străzi într-o altă lume un carnaval fericirea perfectă
nu există vine toamna frunzele se rătăcesc într-un zbor
precum visele în care pluteai în camera albă dincolo de moarte
unde uiți numele tuturor lucrurilor lumești deodată se face frig târziu
și liniște până la apropierea sângelui în ochi în timpane ape limpezi
peste pietre însetate ne sărutăm înainte de naștere după întuneric
un dans al stelelor m-aș bucură ca mâinile noastre să păstreze cuiele
n-aș știut să iubesc cu adevărat inutile ar fi cuvintele scrum lacrimi
trupuri înlănțuite în căutarea ghilotinei 

Photo by Laura Makabresku-deviantart

Désobéissance

       
 
 
 a fost cald în ziua înmormântării mele
 mi-am visat de mult locul pe când am știut
 că nu sunt decât o ficțiune o vocală repetată
 neascultare și nesupunere aș spune pe alocuri
 dezgustător obscen monstruos dar sunt doar
 impresii din experiențe personale din șirul zilelor 
 în care abandonam o memorie mocirlă un animal
 cu gheare ascunse în așteptarea unor bătăi de aripi
 ai mai văzut moarte rănită cu ochii oglindiți în ferestre 
 singură în ciuda tuturor lumilor luminilor luminilor lumii
 într-un exercițiu de imaginație aveam inima îngustă 
 și nu pierdeam zâmbete cuvinte viața această iubire 
 fără folos fisură în carnea-mi țărână știi cât a durut 
 cuțitul 

Fotografie de ssconi - Slave of god

dance of the slaves

 
 ucigașul din mine a plecat precum o cenușă reculeasă
 n-a uitat să ude florile de pe mormânt nici să închidă ușile
 muream de curiozitate ce avea să îmi lase în locul inimii
 mereu călătoare poate panglici pictate cu sânge 
 în orașul din mine aerul dansează tango se joacă ruleta rusească
 delirul unui întuneric ars impregnat în piele o furtună pe care din răsputeri
 încerc să o țin în loc iubire necesară nici minciună nici adevăr mi-a bătut un 
 cui în creștet de el poate agăța o oglindă sau icoană la urma urmelor niciodată
 nu m-am conformat ideii de veșnicie nu știu ce amintiri să iau cu mine dincolo
 așa că rămân să trișez îmi spun că mă voi transforma cândva într-o pasăre și mă
 voi înălța deasupra grotelor de piatră unde strămoșii își încălzesc mâinile la foc iar
 la final nu voi privi nici în sus nici în jos voi striga e în zadar dispărând printre ferestre 
 
 Fotografie de Adrian Drott
   

dreptul de a ucide

 nu e nici cer nici pământ
 e un dumnezeu mai mare ca
 acela pe care nu l-ai cunoscut vreodată
 un abandon în brațele mamei 
 atât de dorite o fereastră prin care
 zi de zi lumea-și țese zădărnicia
 ai să vezi că viața își cere
 dreptul de a ucide
 că fără trup fără chip e doar cuvântul
 când undeva au să mă găsească 
 oprit din continua fugă
 acum știu cum de niciodată
 nu mi-am cunoscut frații ori surorile
 prieteni tot mai puțini
 pentru morți nu se plătește chirie
 ei au oricum buzele pecetluite
 nu pot striga că ar dori să rămână
 supraviețuitorii rup pâcla de întuneric
 pe ecrane gigantice scena crimei
 sânge și creieri împrăștiați peste tot
 am jurat să nu-i plâng 

Fotografie de Gerbinoa- Deviantart

dezdumnezeit

din pereți nevopsiți
 limbile de șarpe
 își scuipă veninul
 aici nu mai există sânge
 nici amintiri 
 știm asta deja 
 trăind un destin la distanță
 e vremea să se sfârșească 
 îngerii se sting 
 rugăciunile rămân 
 totuși departe de noi
 ca și cum niciodată
 n-ar fi atins încăperi închise 
 copie fidelă a mormântului 
 ne este însăși viață 
 am scuipat spre cer
 și o voce răspunde 
 că nu mă va salva 
 voi rămâne în continuare
 nimic altceva decât un strigăt 
 noi nu ne iubeam nu
 dar nu e prea târziu
 să sting lumina
 să dau volumul încet
 și să renasc 

Ejaculare

       
 Introspecție
 Nu știu
 Timpul când îmi
 Rămâne în
 Urmă 
 
 Încet se arată
 Nimicul
 
 Peste umbre 
 Infinite
 Zarea
 Dulce
 Apune
 
 Trebuie să înțeleg
 Adâncurile
 
 Știm numai adevărul
 Inimilor noastre
 
 Atunci 
 Tu 
 Iarăși
 Negi existența
 Gândirii 
 
 Cuvinte nespuse vor
 Erupe în
 Râuri
 Uite 
 Lumina! 

amintiri decojite

  
 
 mănânc o portocală o decojesc precum amintirile cu mama
 memoria ucigașă nu se oprește aici niciodată rage din piept
 leoaică  în puteri depline pentru asta nu există vreo explicație
 numai legile naturii vertij ce-mi spintecă fruntea cu 
 tone de întuneric și țipete păsările redate cerului nu-mi cunosc 
 glasul undeva în mine se scălda tristețea să-ți spun ce știu despre
 moarte sunt spini ce înfloresc  aici nimeni nimic al nimănui
 brațele aripi ale străbunilor tăcere explodată lumina arde în afară
 curge în săgeți strivind privirea îmi sunt ochii un psalm 
 nu pot decât să mă prefac că mi-e bine că există pace iubire
 ce rost ar avea steagurile de luptă atârnate pe biserici albe 

în moartea mea duc dor de viață

 

între mine și cei patru pereți
curge o viață abia respirândă
uneori se cațără pe tavan
cu ghearele și lasă o rană
îndată o cos și sting gustul
sărat al sângelui dar știu că
adevăratele puncte de sutură
trezesc pacea și mă fac să rămân
întrebare nerostită de la facerea lumii

știi în fiecare zi mă felicit mă trezec fumez
îmi beau cafeaua neapărat în ordinea asta
sunt sobru aș vrea să nu mai am amintiri
să fiu oglinda ce luminează cerul să cânt
și să cuprind cu brațele furtuni atunci când
o palmă necunoscută nouă mângâie visul
dantelat al norilor un vânt spulberă grămada
de iluzii rămân o vocală ce se desprinde din vid
de-a lungul și de-a latul strigăt răgușit de pe cruce

                       

mefistofelic

nu mi-a păsat vreodată de singurătate
mușcăturile sufletului
sunt prea adânci
zguduie cerul
cu țipete ce
gonesc prin culoarele cărnii
latră dintr-un vis cu morminte
dar umple spațiul dintre coaste
cu o furtună după care îmi leagănă gândurile
am ajuns să cunosc culorile soarelui
punct de lumină ce-mi trezește jungla
îmi sperie moartea înmulțită prin cuvânt
și dezastru

plus grandir

când eram mic
priveam pereții nevopsiți
din spitale
ca pe un ștreang
gata să sară
la gâtul îngerilor
fără a înțelege
că albul
îi face să respire
mai bine pe muribunzi
măcar în orele de vizită
să le fi adus puțin roz
din petale dar nimeni
nu m-a ascultat
din nou toate chipurile
ațintite către pantocrator
probabil fiindcă erau sătui
de atâtea zile liniștite
când nimeni
nu le săruta
frunțile înnegurate
acum știu mamă
de ce mereu
când cobor în mine
mi-e frig 

l'homme du début

vezi tu m-ai rugat să rămân
pe marginea prăpastiei măcar
între două lumi
întuneric și iubire
un plan bun gândeai
însă nu mă pot vinde
nu sunt o păpușă
din vitrină
nici dărui gratis
ca un avort
știi inimile tari
nu cedează
n-am simțit
nevoia de a-mi
căuta un corp
mărginit de spini
minciună sinucigașă
căreia tu îi spui fericire
și te vezi mireasă
din basme
tu întrebare
eu răspuns
va scădea vreodată
ura mea pentru oameni
se va înălța o flacără
din propriul timp
să trecem
peste amintiri
abia șoptite
ce rămân departe de noi
puțin câte puțin
știm că a venit vremea
să nu ne mai strigăm pe nume
mai ales noi
cei vii 

 Fotografie UF Photography-deviantart

vocabular fidel

 
 n-am să rămân așa pe veci
 cândva mă voi îndepărta
 până la nepăsare
 ca să respir 
 puțin câte puțin
 cuvinte
 încă
 nepătrunse
 care
 au trudit 
 să-mi atingă buzele
 îmi voi pregăti atunci singur
 mormântul
 ca unui străin 
 patul cald
 perna
 și ceașca de ceai fierbinte
 într-un colț al odăii
 va sângera liniștea
 puțin câte puțin
 se va face întuneric
 carnea moale
 oasele încă tari
 cu ochii umezi
 nu poți visa
 aripi
 să-l cuprindă
 pe dumnezeu 
 nici noaptea
 nu are să-mi pară
 pe atât de lungă
 când uit că trăiesc
 că am amintire

  Fotografie mortuussoul-deviantart

Припять

am fost acolo preț de o lacrimă sau două
 când strigătul oamenilor nu mai atingea 
 urechile universului prin puncte de lumină
 și lăsa goluri de neumplut între ceruri 
 
 cine să mă judece că am cerut singurătatea
 mereu se ridică o față din mulțime
 să mă certe iar eu mă văd rătăcitor
 până la prăpastie 
 
 viață -pendul oscilând între 
 hoit și parfumuri fragile
 pe celălalt mal 
 au bărci de salvare 
 
 
 

exit mundi

 
 
 odată cineva m-a strigat din mormânt 
 pe când stăteam la poarta cimitirului
 știam că sufletul îmi este dincolo
 și numai trupul aici
 iar pe lângă mine
 trec grăbiți 
 și viii și morții
 era poate glasul neuitat al mamei
 adânc îngropat în fiecare bătaie a inimii
 abandonată  trântită pe trotuar
 nerușinat de goală 
 dacă te-ai așeza aproape
 cu ochii închiși
 ai putea să juri 
 că-ți vorbește
 cântă
 că te așteaptă
 ca odinioară 
 pâine caldă 
 de pe masă
 așează-mă 
 între buzele tale
 nu mă lasă fotografie îngălbenită
 la care să privești 
 fără să mai plângi 
 acum te poți ridica
 ia-mi crucea în spate
 și umblă
Fotografie de Anca Mitroi 

 
 

inner sanctum

timpul deghizat int-un șarpe veninos își lapădă pielea în asfințit
de acolo mă întorc singur obosit fără ca cerul să-mi fi ascultat
păcatele următorul tren trece pe aici de abia mâine
iar astăzi nu mi-a adus vreo noutate am fost o singură dată aproape de mine
și nu m-a dururt
știu
că în fiecare mormânt zac ceasuri întrerupte
o revoltă
verdele viu
durerea
fotografia de pe cruce
acum figură străină
nu mă privește
în ochi
mamă închide fereastra
s-au așezat deja la masă
și nu mai e loc

sometimes you make me smile

uneori mă regăsesc în cuvintele tale
și acolo vreau să rămân
măcar o silabă
o literă
ascunsă
simplificat
și ireductibil
să mă respiri
să mă zâmbești
să trăiesc cuminte
în carnea buzelor
rostit
la nesfârșire
incendiu de speranță