Îmi ajunge o singură clipire , restul oricum sunt sortite pieirii
Mai bine să te las a crede că destinu-i fus întors în care s-a înțepat o zână
Nu, hotărât nu! Trecerea nu-i un basm cu final în coadă de pește
Din care personajele respiră îndărătnic printre norii de fum
Aproape uitate rafturile vreunei biblioteci prăfuite
Minunea s-a întâmplat , în mâini de copil zmeul zboară pânp în capul muntelui
Păpușa prinde stele cu vârful degetelor , în ochi îi zburdă șotronul
Nu-mi aduc aminte de clipa când m-am despărțit de fericire
Ca și cum aș fi trăit într-o morgă și cadavrele reci
S-ar fi hrănit din mine pentru mai multă răceală
Din cauza acestei neliniști nu am putut gusta bucuria
Nu se întâmplase nimic , dar frica nu ceda , era virus pătruns în cel mai
adânc strat al pielii
Ce-ți pasă că nu mai am copleșitoarea energie care odată
Îmi punea iubirea-n mișcare ca o plenitudine
Odihna planetei cădea atunci pe umeri străini
Din decorul alb cu privirea mută
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu