N-ai voie să aluneci, să te împiedici, nu te poți strecura pe lângă
Ca și cum te-ai feri de drobul de sare
Te trezești apoi în lanul de porumb unde te-au aruncat, știulete nefolositor
Cerul- tavan clătinând ca pânza de păianjen , aripi sub clopotul de sticlă
Nu mai folosesc zborului, ci adâncirii între prag și neant
Îți zâmbește o muscă în zumzetu-i dantelat după o veche perdea brodată
Îți repeți cu ultimele puteri că nu ești prizonier, că oricând te poți elibera
De oricare dintre demonii care-ți sugrumă îngeri , alungă-i cu prima piatră
În dimineața aceea cenușie mi-au vorbit mâini crucificate, în căutarea strămoșilor
Își alungeau parcă degetele să mai poată prinde picăturile de viață
O ploaie ce inundă purgatoriul e
Dans în hora albă cu fluturii pe frunte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu