și nu mai trăia picior de om cu piciorul pe pământ
toți eram păsări ne mutam de pe o ramură pe alta
a vreunui copac gata să erupă de prea multă toamnă
sprinteni ca vrăbiile gata să cădem într-o moarte
ascultam cum se rostogolesc prunele cascadă de mărgele
ai putea pune soare-l cămașă de forță ori cătușe
îi vom duce așa de tare dorul, strigai pe atunci
și-o fructă zemoasă îți potoli uscăciunea de pe buze
de ce ar pleca ,îl dau în judecată ,am dreptul să îl simt
veșnic pe sub piele ca un ser
născoceam jocuri împleteam cununi și inele de iarbă
de nu mi-ar arunca iarna văl alb de uitare în priviri
nu-mi jura că mai stai, deși mă faci ferice
boarea verii cea înflăcărată așezată peste umeri
de acum odihnă lină
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu