Sabia ce taie adânc aer îmbâcsit cu tristețe
Știu, nefericirea se clădește pe umbre desculțe și orfane
Aruncate-n prăpăstii adânci de unde nu mai există loc de adio
În lumina alb-gălbuie a lămpii de noapte se zbate un fluture
Până și propria reflexie ți se pare acum misterioasă și enigmatică
Precum știrile despre violuri ,sinucideri ori povești de amor ratat
Privirea -fixitate bănuitoare, ostenită ,împietrește surâsul , cerșește
Între piele și carne cărare de spini ,mâinile întinse după adevăr
Dezleagă-mă din acest chin ce mă biciuie , sfâșie fiecare atom
Șarpele viclean s-a strecurat printre oase ,toarnă venin prin celule
Atâta de aproape să fie moartea sau viața s-a îmbolnăvit de scleroză
Fericirea nu are pereche ori reflexie ,dispare în oglindă fum de țigară
Fără trup ori gând ,înverșunată ar șopti cuvinte dispreț
Am un loc binemeritat în această cușcă ,primăvară ,coșciug
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu