Ascunde o taină numai de înalt știută ,și-ar dori să mângâie rănile pământului
Sau noroiul din suflete, trupuri, polarizând între resemnare și speranță
Am putea spune că undeva se află o peșteră uriașă în care-au fost închise
legi. Nu le cunoaștem și spunem că viața se naște din întâmplare
Că iubirea-i spirit neesențial , apoi devine o necesitate obiectivă
Ochii ațintiți în beznă așteaptă un dans al umbrei
Veșnic proces de întoarcere către liniște, o liniște adâncă și încordată , în care ai putea asculta cum curg ,ritmic și monoton lacrimi
De aici pornesc , timpul e cel care le limpezește pe toate , doar o vorbă
De parcă durerile, amintirile ,poveștile ar fi rufe agățate pe sârmă la uscat și ne-am putea așa ușor lepăda de ele, ca de un blestem
Stai pe loc și gândurile te prind fără să vrei.Un fel de socoteală. Cu ce te-ai ales în această trecere...La urma urmei ai sau nu nevoie de o cheie să deschizi cugetul...O scurtă deșteptare , apoi și bufnițele tac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu