a unei lacrimi împletită în bulgării de lut sărută pietre puțină răbdare ce naiba
te cunosc așa de bine fără să-ți fi citit în palme scurgerea mirajului în neant
mă leg de atâtea amintiri cu ploaia să-mi dedici mie fiecare picur de apă din
ale tale poeme despre îngeri sunt atât de sigur că iar ai să mă cerți iar vei zidi
o cărămidă între gânduri prin anii goi pustii în care fiecare culoare-mi semăna
a negru
curând ne vom legăna prietene pe muzica acelorași valuri cu soarele-n creste
un tango al frunzelor prin vânt nu te neliniști nu am să spun nimănui de unde
vii și cât timp mi te pot păstra într-o îmbrățișare apoi ceva din mine iar va clocoti
ca lava unui vulcan gata să erupă constantă stare de nedumerire probabil genetică
e ușor acum să înțelegi de ce n-am mai avut aripi ca și cum m-aș fi prăbușit în abis
vor bate toate clpotole lumii pentru vremea ce a luat-o la goană timpul a rămas în mine
fiecare secundă cu însemnul ei o pecete tatuaj în mormintele pielii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu