știu doar că privirea îmi rămâne mică
precum nopțile de vară
însă toamna mă știe de mult
și ceva imprevizibil tot a rămas în mine
poate ambalajul prețios și fragil
al cutiei cu vise
deranjez? am nevoie să știu
ce simte cu adevărat artistul
înainte de intrarea în scenă
să pot pipăi brațul
scuturat de emoție
pașii aceia mărunți
patetică îndepărtare
posibilitatea unei îmbrățișări inevitabile
mereu întârziată
mereu cu amânare
imperceptibila cale a sângelui
sporește așteptarea
cortina se deschide
vrăjit publicul aclamă
necuprinsul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu