Ești în mine flacără de balaur te port coroană de cărbuni aprinși
Peste fruntea-mi obosită scăldată în sudoare strigă de atât nesomn
Iubisem chiar la întâmplare credeam că atingerea e fapt voit și nu reprezentare puerilă
Dar o luam timid de la capăt nu știam de frică mă scufundam în vâltoare și înotam
Până când cerul nu se mai vedea de atâta falsă fericire
Voi continua să scriu scrisul mereu adaugă ceva peste nimic apoi uitarea nu o să doară
Nu o să treacă prin toate cotloanele existenței ca un viscol în plin anotimp nesocotit
Îți poți lăsa pantofii la ușă în templul acesta rugăciunea se face cu picioarele goale
Ne așezăm în genunchi scrijelim cu buricele degetelor
dorințe pe pământ
Așteptăm să primim pâinea și vinul apa trupul gata să fie devorat
Sărutul a fost cu două tăișuri disperare unire viață moarte fugă
Toate deopotrivă și în același timp așa se întâmplă cu noi toți
Vine atunci o clipă răstoarnă tot vapor pe mare învolburată
Niciodată aceiași a trebuit să treacă iar timp să învingem târziul
Până când am reușit timid să mai îmbrățișăm norii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu