Insuportabila ușurință de a iubi

Am mai fost pe acolo în cea mai neagră închisoare a sufletului uman
În acest acolo stă adunat vuietul unei lumi de reproșuri tăinuite
Dumnezeu a fost nemilos sau poate prea obosit să mai asculte
N-a stat în cumpănă într-o clipă de beatitudine a zis să se facă lumină
Apoi lumina s-a făcut zi și noapte neobosită cortină se deschide și se închide
S-a răsturnat pe o parte și a început să sforăie azi nu vă dăruiesc și iubire

Atunci când iubim urâm prudența logica ne aruncăm beți în ape tulburi
Scoatem de la naftalină sentimente îngălbenite călcăm grațios pe străzi obscure
Ca și cum frica de moarte ce se instalează în oamenii profunzi banalizează actele vieții
Respingerea-i o cantitate industrială de otravă de venin nu vei bănui vreodată
Cât de adânc e stratul până la care se scurge acest produs polivitaminic
Fiecare gest însoțit de conștientizare e un perete alb pagină nescrisă

Îți poți imagina bătaia inimii în fiecare secundă și sângele cum plouă în artere
Iubind ne putem gândi
fericiți la alții care nu iubesc ca la un vid care îi răvășește
Drept ecou strângerea de mână iată fața nevăzută a cerului razele calde
Cel ce trăiește în numele vieții aruncă moartea în moarte și întunericul în lumină
Sunt iubiri care produc scurtcircuit în toate ființele pământului departe de nucleu
Atingerea unui dumnezeu mai mic stăpân pe inimi pe lacăte pe chei