noaptea petrecută în doi ,nu îmbrățișarea fugară și ireversibilă dintr-un colț întunecos
ninsoarea nepotolită într-o inimă înfierbântată ingropata în ploaia de vară
credința că aici e începutul ,însă viața nu așteaptă ,nu iartă,nu acceptă lașitatea
semnul că toate au un sfârșit în pumnii încleștați
alungă iluzia somnului cauți ochii ce nu te mai privesc
o liniște grea,imemoriala ,pătrunde în oasele tuturor un nectar
gurile avide sorb mierea trupuri dansează lasciv lângă foc
să fie puterea extazului motorul ce le-a pus în mișcare
un ritual o horă a ielelor iluzie sau aruncare în foc
în fiecare om o să apară odată un animal alter-ego
își dorește să se vindece să alerge să strige că-i liber
mâinile albe nu sunt chemări ascultă-mă nu sunt chemări
cu toate că ies din pereții subțiri și promit căldura ce n-ai simțit-o vreodată
să nu aluneci va trece și noaptea asta fără nici o poveste
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu