Leilah

ca şi cum nimic n-a fi acolo nici o greutate deşertul se-ncolaceşte în jurul taliei de viespe,ți se aşeaza nisip pe frunte când asculți chemarea oazelor .femeie de nisip desculț desculța cobori din ceruri prãfuite ,culoare vie,formã frumoasã,pãtrunzi clipa cum sabia carnea înfierbantatã pâna-i simte gustul sângelui .
Leilah în fiecare rãsarit de soare-i poartã pe frunte raza metalicã ,ochii,fața, trupul, ca într-un vis cu heruvimi. la poarta dintre mâini degete inelate ,aurul îi împodobeşte hãrnicia .poți face loc surâsului ei ,mersului ei,poți umple spațiul cu un gest împovãrat bun de pus la ranã .
Leilah este fluture ,zboarã în aerul ticsit cu soare pânã la refuz,adulmecã parfumul aripilor de insecte ,polenul,culege lacrimi , soarbe apa în palmele argintii. Ca un miraj apare,dispare , se întrupeaza chip de luminã peste depãrtari.
am cãutat atunci granițele despre care odata îmi povesteai,ireale,poate nedrepte
îndepartat acel timp, bine ascuns între pereții clepsidrei