lumea ce mă locuiește ca un cifru infinit în teroarea secundelor
această realitate are puls îi poți chiar simți inima cum bate
răceala orelor nu o mai pot umple cu un zâmbet și pieptu-mi
tușește
ritm interior pe muzică stranie crescendo de viori și clavir
m-am sacrificat perpetuu acum condamnat să ascult confesiuni
în privirea agățată de tavan liniștea mă bântuie un firesc bizar
mărturisesc am fost înzestrat cu darul de-a ucide și am ucis
fiecare îmbrățișare tăioasă m-a durut precum un cutremur
sunetul fundamental este până la urmă nimic altceva decât un strigăt
pe cerul meu circulă nori întregi de fum cum ai vrea să stau bine cu sănătatea
să fugim să fugim spuneau lacrimile și mâna s-a făcut streașină la ochi
nu am răspuns nu pacea asta nu poate fi clintită de nimeni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu