prin lutul rece înmugurește frica

înot în ape tulburi duc în spate crucea pe care nu s-a răstignit carne
nu a ars nici un trup nu car cenușă durerea îmi ciugulește din palme
un vultur pradă mi s-ar juca cu ochii îndreptați spre cer
durerea nu o poți înnoi de la o lună la alta ca pe o rochiță
se va păstra în trup senzație stranie de scufundare
se înmulțește prin artere are dinți lacomi și ghearele foarfece
înmugurește în singurătate fără să cera apă hrană nici măcar nu respiră
e ultima scrisoare pe-un ocean de gheață lângă lutul rece
un sfârșit există în lumea aceea prea liniștită unde razele bat orbitor în pereți
prima senzație a părăsirii mâinile sunt reci liniștea înghite orice strigăt
ceva încă nenumit îmi va învălui trupul o stare de fericire latenta
dar grea înrobitoare nociva mă voi privi de deasupra unde fără nici o reținere
plutesc prin existență călător incognito cu stele-n brațe și-n priviri