numai așa pot privi pământul detașat ca și cum n-aș fi trăit vreodată departe de stânci
e destul să strig acolo și mă eliberez de acel acolo prin credința mută
participare la suferință nu nu există treci prin ape învolburate singur
tot singur îți asumi răspunderea de a respira și-un bulgăre de negru
nu-i nimic am spus atunci voi persevera ceea ce-mi dă un plus de mine
pentru trecerea asta nu-mi pot inventa în compensație vreun regret
am locuit în acea vreme departe de mine și totuși nu m-a durut
în căsuța de la malul mării cu vedere înspre zboruri
n-am avut niciodată un cuib seara târziu muream puțin în tabloul zilei grăbite
pielea ascunde o ruină dar voi găsi puteri în ceea ce-a rămas
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu