Zâmbea ghiduș pe sub gene ,apoi mi se așeza pe o farfurie și aștepta să-l decojesc
Ca pe-o portocală .Acolo amâdoi îmbrățișam amintiri cu cireșe amărui pe care le inodam
Și le purtam ca brățări ,cercei,coliere.Perele cu mierea dulce-lapte de la sânul mamei
Satul, leagăn ascentral,ne purta în palme,zburam pe dealurile cu creste înflorite,aveam aripi
Păsările din noi ciuguleau norii,împreună respiram curcubeul .Copilăria nu are lanțuri ,doar
Ațele sunt prea subțiri,de parcă am fi pășit desculți prin pânze de păianjen ori cupole de ceață
Spune-mi azi în ce culori vezi tristețea ,cum îți explodează în vintre trâmbițe ce proclamă
Triumful permanent al singurătății.Ceas de ceas,printr-un alt simț decât cele obișnuite mi-ai
Simțit pașii .Năzuiam spre înalte ,pure sfere ,cred că m-ai și strigat cândva,fără să aud
De ce am plecat,de ce aș mai fi rămas pe unde sicriul îmi rămase mic și crucea-i dărâmată
Din mâini suferinde trecutul nu are cum să scape ,va săpa un mormânt mai adânc ,cu unghile roase
Chipul palid,consumat ,nu îndrăznesc a răspunde chemării ,călătorim din nou spre stații opuse
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu