îndrăgostiții amorțiți pe bănci de lemn înghețate
să te îneci într-o viață trăită de altul e ca și cum
fiecare atom s-ar recompune s-ar unifica cu viața
doar ca să moară înainte de-ai veni vremea
deși n-am multe zile de când colind pe aici
au început să semene unele cu altele
nu existau pe-atunci lucruri inexplicabile
doar o altă înfățișare a timpului grăbit
o fereastră prin care să privească și călătorul pierdut
drumul spre acasă
dialog secret între ochii ce-și pierduseră echilibrul
ți-e așa de frică de poveștile cu lupi în care sângele
sparge zile albe nopți albe clipe de cleștar
mă simt mărunt în fața zăpezii fulgi curgând năvalnic
ce tânăr eram pe-atunci nu mă recunosc
m-am pregătit de-un somn lung
am închis fereastră m-am băgat în pat acoperit cu tristețe
voi visa iar florile de cireș din primăvara viitoare
ce rost ar mai avea să privesc sărăcăcioasele însemne
ale unui anotimp suflet în oglindă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu