oglindă albă

iarăși au zburat toate păsările
locul liber dintre vertebre ocupat acum
de un tunet
ca și cum cerurile s-ar fi răzbunat pe oameni
nu le poți spune copiilor că bomboanele
sunt otavite
nici că au mâini murdare
cu atâta poftă respiră din viață
încât fiecare pauză dintre cuvinte
alunecă înainte și înapoi
într-o moarte
clopote șoptesc din biserici
iubirea îmi atârnă pe umeri
brațe schilodite
aduc aproape seva memoriei
o țărână învinsă
a unui om de nisip
în primul gând despre tine
dumnezeu
prăbușit
nu ne mai strigă pe nume
avem un cod
un număr
îl scrijelim pe un zid
de-a lungul prăpastiei
de-a lungul existenței
oglindă albă

fotografie de Laura Zalenga

paradis- paradox pictat portocaliu

dimineți de crăciun în lacrimi
cu pumnii strânși ochi
aruncați spre tavan
în așternuturi reci strecori incertitudini
flori dalbe însângerate mușcă din dureri
demonii șoptesc colindele infernului

liniștea zgârie pielea
frigul sparge nuclee
mi-e foame de aripi
nu-mi mai aparțin
spirit a cărui întrupare
să fie administrată de alții

uniformitate
ordine fără scăpare
și când te gândești că toată viața
am pictat doar cer senin

Joc de ruletă

Te-am iubit cu toate cerurile, cu pământurile
Unui creator ce și-a dorit a da lumii
Toate visele,pe de-a întregul
Te-am iubit cu toți copacii
Care creșteau în mine muguri
Cu flori de viață

Și te-am iubit prin toate anotimpurile
Am păstrat pentru mine durerile
Unor inimi în spini
Amintiri în formol

Dragostea e doar un joc de ruletă
Am pariat pe negru
Săruturile mereu pulsează în roșu
Intermitent

Atunci am fugit cu tine spre capătul lumii

În spatele fiecărei iubiri o văpaie ,vâltoare
Spulberă zidurile dintre celule
Fiecare atingere mai adoarme din îngeri
Îmbrățișarea mușcă din măr
Pereții acelei respirații împodobesc tăcerea
Mă aduni bob cu bob din șiragul de lacrimi
Cu un sărut poți topi brațe dureroase
Spre paradisul senin

Aș putea face dragoste cu toate femeile din lume
Și asta nu s-ar numi iubire
Ci rătăcire a cărnii în altă carne
Cum râurile se rătăcesc în mări
Și mările prin oceane-și varsă o cărare
Răscumpăr timpul secundă cu secundă
Când arunci voalul în rug

Atunci am fugit cu tine spre capătul lumii
Sub alt colț de lumină
Am lăsat vamă trupuri încă nestinse
Suntem cruci în pântec de lut
Pe noi s-a răstignit dorința
Copaci scrijeliți de mâini străine
O&A
Piele străpunsă în cenușiu

Te desprind din tabloul cu iarnă
Ai rătăcit între pânze
Îmbrățișarea va curge sacru
Candelă de veghe
Aripi dansează un cântec rugăciune
Plouă cu petale
Peste pieptu-ți tânăr de femeie

Uroboros

Dimineață de Crăciun
 Bunica se trezea cu noaptea-n cap
 Să coacă pâinea de casă și colacii
 O urma bunicul care-i căra apa și lemnele
 Mama apoi cu plăcinte fine și răsuflarea-i caldă 
 Îngerii cerneau făină 
 
 Tata pregătea săniuța 
 Întreg dealul vuia a veselie
 Acasă ne aștepta bradul 
 Cadouri
 Lumina
 
 Dimineață de Crăciun
 Prin mine se plimbă un șarpe
 M-am trezit doar să mă încălzesc
 Cu câteva lacrimi
 Cerul schițează o grimasă
 Atât i-a mai rămas după ultimul sărut cu soarele
 
 
 Adorm
 Un colind din copilărie îmi ține de urât
 Strâng în brațe toate visele
 Voi avea de trecut podul
 De ridicat un voal
 Aici nu mă vrea nimeni
 Între astăzi și mâine
 Aleg ...dincolo
 

Încă respir,nerepetabil

Încă respir,mă țin în viață cuvinte ca o minge mare de plumb
Atârnată de gâtul sinucigașului
Încă respir ,m-au mințit că în iad brațele de foc îmi înfășoară trupul
Trăiesc printre demoni,atunci de ce mi-e frig când alunec
Dinspre valuri înspre cochilie
Nu am avut vreodată o casă
Păturile ce odată mă acopereau acum
Sunt păsări pierdute în pomul cunoașterii
Fiecărei bătăi de inimă îi spui acum iubire

Totul e cum a prestabilit dumnezeu
Înecul ,întunericul, închisoarea
Legile neștiute ale vieții,neînvățate
Neînchipuite
Nerepetabile

în cădere liberă

oraș de fum cu statui incolore
mă strângi între ziduri condamnat mereu
la rotirea în cerc
echilibristică
n-am reușit vreodată a merge pe vârfuri
sârma ce-ai întins-o între iubire și război
mă zgârie sub tălpi
în cădere liberă

viața pare acum un arcuș îmbătrânit
născut
înaintea sunetelor
fără vioară fără rost

Mitch Oliver
in free fall im freien Fall

Rauchstadt mit farblosen Statuen
du drückst mich die Mauern zwischen
ewig verurteilt zum Laufen im Kreis
Balanceakt
ich schaffte es noch nie auf Zehenspitzen zu laufen
der Draht den du spanntest
zwischen Liebe und Krieg
zerkratzt mir die Fußsohlen
im freien Fall

das nun scheint ein gealterter Leben Bogen
geboren
will den Klängen
ohne Geige ohne Sinn

Traducere: Renate Müller

 

On Sundays I use to sleep

Alungă tristețea ,te va salva pastila anti ignoranță
Ce ai înghițit-o acum jumătate de minut
Își va face curând efectul
Oboseală
Uitare
Și o trecere dincolo de
Zidul cu lumină

Singur,m-am găsit între nisip și mare
În bătaia vântului
Sătul de timp
Încă țin în palme
Un zbor de pasăre

Duminica e aerul îmbâcsit de dorințe
Ca și cum ar veni sărbătorile de iarnă
Mereu mai devreme
Trăiesc fără să ascult visele
Mă cufund mai adânc în ochiul tăcerilor
Cu perdele trase
N-aș vrea să mă vezi cum în fiecare duminică
Mă pregătesc de moarte

photo by deviantart.com

Stingere

Nu m-am născut înainte de vreme
Dimpotrivă ,am mai stat la căldură aproape o săptămână
Simțind de acolo scârba ce mă așteaptă
Ca o bătaie în ușă.
M-au extras cu atâta forță încât ulterior mi s-a spus
Că probabil am fost conceput din magneți și curent electric.

M-au spălat de sânge și sânge a început a șiroi.
Nu au observat gardul de spini
Ce  urma să rănească și carne și lut.

Spune-mi iubito,evadarea din singurătate
Păstrează gustul rânced al primului păcat
Sau doar o picătură de otravă va mai trage cortina
Spre o altă stingere...

A iubi la mai puțin ca perfect

E prea mult întuneric la rădăcina cărnii
Durerea și-a plătit chirie încă un anotimp
Uneori nu poate dormi și-n miez de noapte
Coboară din tenebre până-n os
Pe strada sângelui

Nu te mai las să fii tristă
Chiar de-ar trebui să respirăm iar și iar
Printre umbre
În odaia cu pereți râncezi
Ca o îmbrățișare de fum

O singură femeie poți iubi cu sufletul
Pe restul le minți că fericirea-i o mână străină
Ce nu o poți purta mereu
În dreptul inimii

Ai să-mi răspunzi că astăzi gândurile
Te furnică în tălpi
Lacrimile fără cadență
Topesc săruturi
Pe drumul cu sens unic

Nu te pot salva din lanțuri
Cătușele vor strânge din ce în ce mai tăios
Atât de frig în celule iar
Noile iubiri sunt doar peregrinări
Între incertitudini
Și așternuturi calde
                                                               

profanare

în brațele îndrăgostiților inima comună
șoptește ultima îmbrățișare
cerul ca un praf de pușcă a mințit din nou universul
nu căderea în infern e păcat de moarte
ci înălțarea fără aripi

stinge aceste gânduri cu vărsare de sânge
salvează-ne cum o nouă răstignire ar duce
la epoci odată putrezite
unghiile sfâșie în carne
un început de lume

în vieți paralele am fost poate o stâncă
acum două oceane doi munți ochi ce privesc
înserarea

astăzi m-am trezit târziu în lumea ta
cu felinare sleite am colindat orașul
să dezgrop statuile
cadavre aveau sufletele
date cu împrumut

amintiri de lepădat

speranța joacă-n filme alb-negru
rolul de iubită second-hand
   sărută  toți bărbații cu sau fără mustață
îi îmbrățișează un pic scârbită
e plină până la refuz de cereri
de a ieși la cafea

speranța doarme în fiecare duminică
din zori și până la apus
știi durerile vieții nu le tratezi cu vreun calmant
ci somn prelung

în coroana de lauri
acum nu mai sângerează
decât amintiri de lepădat

Mușuroi

- Magdaleno, hai cu farfuriile alea odată ,pentru numele lui Dumnezeu soro,ne prinde dimineața și nu mai gãtãm mâncarea pentru pomană. Necrologul l-ai scris?
- Da ce mai tre iară necrolog tu țațã Ileano ? Că Sofronie al meu a murit deja de un an.
-Trebe, trebe. L-ai scris sau...?!
-N-am scris nimic tu femeie,că nu mi-am văzut capul de treburi.Mai la asta mi-a stat gândul.
- Nici cu părintele Bogdan nu ai vorbit?
- Mda țațo, ce să vorbești cu ăla? Ieri când fusei pe la el mi-a spus coana Marga, preoteasa că nu se mai poate ține în picioare de beat ce a fost .Toată ziua cică i-a cântat popește.
- Ei lasă, i-a cântat și i-a rãscântat, da o fost cu noroc.Uite așa s-a mai distrat și ea săraca. Și așa nu o prea scoate în lume.
- Scoate ...în....lume....Tu te auzi ce vorbești ? Pe cine să scoți ? Pe inculta aia, îmbătrânită și stafidită cu pretenții de mare cucoană? Intelectuala lu' pește pe grătar?!
-Ptiu, că dreptate ai!
-Am, am , că nici fiică-să nu-i mai brează. Nu știi că se ține cu primaru'?
- Hai dă-mă dra....Doamne iartă-mă...
-Păi dacă îți zic. Ce nu am zis eu mereu de bine? Ce ,te gândeai că în aia zace așa o...viperă?
-Da nu așa te-am învățat eu să tăi ceapa,'tui ceapa ei de ceapă! Mărunțește-o ....
- Păi nu vrei să o tai tu? Dacă tot ești profesoară de tăiat ceapa.
- Uite cine vorbește. Tu și gătitul. Ai turnat 6 copii lu' Corneluş și i-ai dat să mânce ce o apucat saracu'. Mai bine zis cinci, că al șaselea vorbește tot satul că l-ai făcut cu Gheorghe a lu Bălu de sus din deal.
- De parcă ar știi ei...De parcă tu ai fost vreo sfântă.Tare mult îți mai plăcea de popa ăl vechi. Sau ai uitat când te-am prin cum te ''spovedea'' pe masă? Dacă mai trăia Sofronie al tău te spărgea ca pe țăpligă.
- Morții cu morții și noi viii cu gândul la ei.
Cele două surori tăcură un moment, cât să-și tragă sufletul și apoi se puseră pe o păruială.Pomană pentru morți ,dar și circ pentru cei vii. Deodată , țața Vetuța , soacra Magdalenei ,care se trezi din somn le-a strigăt la apelul de noapte.
-Iar vă certați caprelor? Iar nu aveți loc una de cealaltă? De parcă nu ați fost amândouă niște...poame. Au, mor!
- Ce ai coană Vetuțo?
- Am visat urât maică. Cu amândoi.
Amândouă,speriate,într-un glas...
-Care amândoi?
- Sofronie și Corneluş. Cred că mult nu mai am.
- Fă, tâmpito, ne moare. Vezi că în dulap am lumina. Adu-i lumina! Nu mai căsca ochii ãia ca de broască ...
-Moare....da..moare... de beată! Tu nu vezi că-i cu sticla de rachiu sub perină?!
-Nu mori? Nu mori scârba naibii! Te mai țin o iarnă aici pe spinarea mea!
- Tulai tu, s-au ars colacii! Praf se făcură! Și ceapa aia ...
- Lasă că tot Maranda mea ne salvează și de data asta cu mâncarea. Ce fată bună...Nu ca zgâia aia ta de Persida. Aia nu îi bună de nimic. Nu te uita așa, că are pe cine să samene.
Dimineața le găsiră pe cele două surori ca într-un ring de box, când una deasupra ,când cealaltă, și cu multe fire de păr lipsă.
De atunci nu-și mai vorbiră niciodată, nici viața ,nici moartea măcar nu a reușit a le mai împăca.

de ce-am înălța iar și iar alte rugi

sunt pro eutanasiere aș renunța cu drag la chingile vieții
 odată cu dumnezeu nu a murit nimeni doar cerul nu mai e plumburiu
 nici zgâriat de fulgere 
 timpul nu are limite hotar îi punem zilei noaptea 
 lasă prăpastia să învingă oricât te-ar striga
 ești singur nimeni nu-ți va fi alături pe veci  ți-ar promite
 brațe prietenoase învață să nu crezi să nu mai crezi 
 în iubirea ce n-o să vină în cenușa sângelui
 ți se plimbă numai viermii pe flori peste morminte
 de ce-am înălța iar și iar alte rugi când înaltul e nepăsător bolnav
 în priviri de neputință 

în culise

uite cum inima se inundă în serul toamnei
fugiţi după bandaje
vei arăta ca un om invizibil
cu sentimentele pe afară
oare ești creat din nisip
așteaptă muzica
va deschide porțile altarului
să-i lumineze și pe demoni

m-am rugat și de dimineață
am cerșit un glob de cristal
spectacolul meu va avea loc doar în culise
cu pleoape inundate în loc de spectatori
nu nu am nevoie de aplauze
entre les tombes
la tristesse s'engage

să nu-ți pierzi nemurirea

naștere de flutur nu-i minune din fiecare zi
cum glasul rândunicii e minunea de fiecare vară
la început în loc de cuvânt sfâșie albastrul
apoi tăcerea împletește nourii într-un fular fermecat
îți odihnești gândul pe muguri de lumină
și zborul înalță candelabre
îți dau aripile zboară să cunoști
culoarea vântului
să nu-ți scape infinitul printre degete
atunci toate zborurile ar deveni simple
ca o coroană de spini

Verlier nicht deine Unsterblichkeit
das alltägliche Wunder ist nicht das Schmetterlinge geboren werden
wie die Schwalbenstimme das Wunder jedes Sommers ist
Anfangs anstatt des Wortes zerreist er das Blau
danach flicht die Stille Wolken in einen verzauberten Schal
du ruhst dein Gedanke auf Lichtknospen aus
und der Flug erhebt Leuchter
ich geb’ dir Flügel flieg’
die Farbe des Windes kennenzulernen
verlier' nicht die Unendlichkeit zwischen den Fingern
dann würden alle Flüge einfach werden
wie eine Dornenkrone
Traducere: Renate Müller

Spulber carnea în brațele de foc

Te uită cum mă plimbi prin cuvinte și mă adormi în fiecare suflet ce-l dezlegi .Lasă-ți privirea să-mi șoptească despre umbrele nopții,să-mi cadă în palme ca o zăpadă târzie de april.Vino, focul stăpân pe aripile din crustă ne va deschide cărări. În ceas târziu clopotul răsună a sfârșit de vânătoare.
Credința, să nu uiți credința,ia-o în brațe ca pe un prunc ce abia cunoaște lumina ,spulberă orice urmă a cărnii în candela de lut. Nu te împodobi în aur,luăm cu noi doar raza asta ce ne înalță,din adâncuri spre etern .Păstrează cenușa vie, s-ar putea să adun rămășițele cărnii în amurg. Mi-e dor de adevăruri , de fiecare vis ce a confirmat existența. Ascunde-mi cuiele , de data aceasta crucificarea nu o să mă doară.

întoarcere din război sau sfâșietorul adevăr despre singurătate

în spatele acestor vorbe care te leagănă te adorm
să vezi oameni alergând pe sfoară
ca și cum din această viață nu au învățat decât mersul pe cărbuni
s-a început să se trăiască bine din război
profitabilă afacere cu suflete atârnate de catarg
cimitirul cu care de atâtea ori ai sperat că-ți ucizi chemările
se zbate și acum sub călcâiul stâng

it's a dirty world Reicht
cine nu cunoaște pe de rost legile infernului
nici drept la cer nu mai are
mă plimb între două stații și absurdul unei răsuflări
îmi tăie calea
nici să dormim nu mai avem voie
înainte de a fi sclavi ai tâmplelor încinse

moartea premerge oricărui act de vitejie
unei picturi în culori severe
din atelierele suspendate ale înaltului
ca o boare deasupra
frunților
abandon în fața ploii
sfârșitul ambiției
sfârșitul

de aș putea înlocui oamenii prin cuvinte
și inima printr-un arc cu săgeți
nu uita ești fără de stăpân
regina de negru a fost capturată
precum icoanele desenate pe hârtie glasată
rămase captive în buzunarul vreunei vechi cămăși

te poți dedica vieții până la uitarea de sine
dar nu poți dezlega singurătățile plumburii
care-ți tușesc prin artere

Nesupunere

ca pe un bulgăre de zăpadă mă sfâșie lancea vântului
mi-e frig până în atomi
nu s-au gândit a-mi da un nume
muriseră prea tineri pentru a afla secretul încrucișării cerului cu țărâna
ceva m-a ridicat deasupra și ne necredința
neputința
 nelegiuirea nu au reușit să învingă
aveți în fața voastră un om ce nu se clatină

ochii lor sunt nisipoși acum lipsiți de flăcări
ai mei se umplu de lacrimi când privesc
tabloul cu scena ispitirii

Despre diavolii ce nu ne mai lasă a respira iluzii (Început de discurs sincer despre autoexorcizare)

Mi-a rămas o coajă de lumină între dinți.O strâng puternic,o țin în mine ca pe un prunc căruia încă nu i-a venit vremea să se nască.Nu l-aș putea elibera în tenebre până ce nu curăț de răutate și invidie universul,până ce nu l-s vaccina împotriva cuvintelor cu plumb. Nocive sunt visurile ce curg din albastru înspre gri .La fel sunt și mâinile care în loc să mângâie lovesc nevinovatele iluzii.
Înghit cu repezeală știrile de la ora 19+1 felie de pâine și puțină dulceață. E tot ce îmi pot permite la cină.Să închid fereastra.Iarăși vântul s-a autoinvitat la o cană cu lapte. N-am! Din răzbunare poate ,îmi aruncă frunze împietrite în plin obraz ,fluturii cu aripi de crustă ai toamnei prea devreme ,prea nechemată. Închid fereastra . Astăzi nu mai ascult muzica cerului ...Astăzi împletesc din lacrimi o salbă a salvării.În mine locuiesc o armată de diavoli . Nu îmi mai recunosc palmele.Mi se încleștează prin fulgere ca un magnet sub pleoape de metal. Când simt că adorm,din piept îmi urlă un tigru.

 (fotografie bogac deviantart.com)

Curva aia numită fericire

Câteodată mi se plimbă-n gură
 Ca o exclamație căreia nu-i poți da drumul
 Fiind în public, la o cafea cu vecina de la parter 
 Ce bârfește tot blocul
 Ceva în genul  emisiunii Bahmutancei 
 Curva aia numită fericire 
 M-a învățat pe de rost
 Îmi știe cuvintele înainte de a le rosti
 Fiecare gest ,fiecare clipire
 Îmbrățișarea mută a norilor
 În după amiaza plumburie
 
 Să îmi fii femeie nu ospăț
 Nopților adânc impregnate cu neliniști
 Curva aia numită fericire îmi zâmbește 
 Pe furiș atacă buzele 
 Mirosul de gutuie îi excită sânii
 Ochii îi sunt cărbuni aprinși
 Pe altarul cărnii
 
 Să nu porți pantofi cu toc
 Asortați la blugii rupți
 Ți-a spus stilistul
 Nu se potrivesc ochilor tăi 
 Nici să nu te dai cu parfum de liliac
 Ca doamnele din înalta societate 
 Cu ale lor exagerate gesturi de tandrețe
 Față de prunci
 
 Fericirea se îmbracă în dantelă
 Doar în mințile îngălbenite
 La trezire are fața răvășită
 Unghii false de proastă calitate
 Nu poartă chiloți
 Și desface picioarele 
 Exact ca o curvă 

Antologia saitului Confluente lirice- Confesiuni in virtual -

http://www.calameo.com/read/002937516ee4e487aefb9


Noua antologie a saitului Confluente lirice-Confesiuni in virtual- se gaseste si sub format virtual-book.(sunt si eu inclus printre autori)
Daca doriti a comanda o carte,in formatul clasic,contactati
Autorii sau membrii care doresc sa cumpere acestă carte, o pot comanda la adresa de mail rellou2@yahoo.fr și pot expedia banii (17 lei/exemplar) la urmatoarele conturi:
Cotofana Relu
Banca Raiffeisen

Contul în lei:
RO92RZBR
0000060007064702

Contul în euro:
Cod SWIFT RZBRROBU
RO17 RZBR
0000060014653489

..................

Ovidiu Berinde scrie cu inteligență artistică, ceea ce este un dar mai rar întâlnit, mânuiește cuvântul ca pe o unealtă cu care este bine familiarizat, surprind adesea metafore cu totul inedite –„în laboratoare secrete se lucrează de zor /mâini neobosite prepară substanțe oculte /serul anti-toamnă ar trebui testat /pe la început de septembrie/aveți grijă păstrați în eprubete /apa mărilor nisipul cu pași /de îndrăgostiți /raze senine/parfumul asfințitului cald”.Un poet despre care se va mai scrie, sper în revistele literare.
BORIS MARIAN MEHR
Membru USR -26 septembrie 2013

Multumesc,onorat!

Vampiric

cum m-aș putea desprinde din îmbrățișarea focului
când în mine zac pofte încă umane dorințe încă nescrise de vreun poet ori săruturi cu buze pătrunse în primăvară unde ai strigat din toți plămânii iubitule ne mor cireșii
nu iadul nu e aici împărțim doar o moarte comună în fiecare lumină respirată cerul străpuns de o lance martor înserării
un cearceaf pătat cu
incertitudini același amor asfixiat ca un copac desfrunzit de sevă ia acest cuțit desprinde din tendoane urmele pământului când suspină ultima strigare înspre infinit parfumul toamnei încă impregnat sub aripi până la rădăcina cărnii ne pierdem prin sângele întunericului colții mușcă pofta unui război între noapte și zi de cealaltă parte a cetății
( foto deviantart.com)

Synthetic generation

într-o zi m-ai rugat să călătorim pe meteoriți
în căutarea muzelor
ți-am răspuns că
poezia se naște înăuntru
trebuie doar să o respiri
să o lași să curgă
precum o donare de sânge
altfel o să doară
când prin ea se plimbă bacterii

te poți juca și de-a dumnezeu dar și
de-a necuratul
să plonjezi între înger antichrist
decadența nu a început nici azi nici ieri
pe un podium unde sclave în dantelă
mimează perfect ideea de absurd

mi-aș fi dorit să învăț a înota mai devreme
aș fi salvat cel puțin un os
din păpușa de plastic buzată
dar vezi tu la ce bun
iubirea nu e biodegradabilă
(fotografie de SilentSinner666)

Todeswunsch

nu există cu adevărat durere ci doar
reflexia întunericului prin carne
fulgere în oase ploaie în ochi
libertatea iluzia unei plimbări
fără dumnezeu de mână

m-am sinucis la începutul lui decembrie
ca pedeapsă nu mă lasă a mai scrie versuri
m-am ascuns azi în catacombele cerului
pot arunca uneori pe pământ un înger
să dea la o parte norii să fure bucăți de lumină

încă mai pot plânge nu mi-au vândut toate lacrimile
citesc palmele însângerate vreau să renasc
vis om fluture
dar strigătul inimii mă anunță
că voi muri și mâine

In Wirklichkeit gibt es keinen Schmerz, nur
die Wirkung der Finsternis im Fleisch.
Blitze in den Knochen,
Regen in den Augen,
die Freiheit – Illusion eines Spaziergangs,
ohne Gott an der Hand.
Anfang Dezember habe ich Selbstmord begangen.
Zur Strafe lassen sie mich keine Gedichte mehr schreiben.
Ich versteckte mich heute in den Himmelskatakomben,
kann manchmal einen Engel zur Erde werfen
damit er die Wolken beiseite schiebt und Lichtstreifen stiehlt.
Ich kann noch nicht weinen,
es sind mir noch keine Tränen gekommen.
Ich lese in meinen blutigen Handflächen
und will wieder Auferstehen,
Traum, Mensch, Schmetterling.
Doch der Ruf meines Herzens kündigt mir an,
dass ich auch morgen sterben werde.
Traducere: Renate Müller

1440 minutes of sadness

Câteodată ai smulge din fiecare secundă
Serul dătător de viață
Ai vrea să reaşezi celulele
După regula de trei simplă
Învățată pe de rost și prea mult
Practicată în clasele primare

Te rog ca astăzi să nu îmi vorbești
Despre iubirea ce mereu se agăță
Într-o pleoapă abia tremurândă
Lasă-mi privirea să se confunde
Cu punctul de sutură
Din rănile mult prea albastre

Mi te așezi în gânduri iar
Cum coroane de lut
Se zvârcolesc pe morminte
Pregătit ca eu
Sau cel din mine
Să erupă

 ( fotografie deviantart.com
pseudonim autor GadjoTNT)

Jurnal de cer

 Dumnezeu a zâmbit când a creat cerul.
 Măreața pătură albastră
 Acoperă universul, îl învăluie,
 Într-o poveste despre 
 Puterea cuvântului.
 
 
 Înseratul înghite lumina
 Cum o gură flămândă 
 Felia din pâinea din fiecare zi.
 De cealaltă parte soarele
 Se joacă de-a pictorul.
 
 Uite,roșul pastelat
 Îl poartă vântul ,
 Prin venele ce strigă
 A mai multă culoare
 Mai mult infinit
 
 Luna - o scânteie
 Mi se ascunde-n pleoape,
 Stele -cărbuni îmi ard tălpile
 Diminețile  îngânate
 Îmi spăla ochii-n rouă.
 
 Deschid brațele să cuprind
 Un val, o minune, timpul.
 Sunt puterea unui gând 
 De abia rostit
 De abia respirat 
 

Cuiburile nu-și uită zborul

Aripile și-au făcut culcuș pe cer
În ochii încețoșați
Ai păsărilor
Căutări
Rătăciri
Toate visele
Anotimpuri
Treceri
Zâmbet și dureri

N-am să uit că o lacrimă
Poate redeschide mormântul
Nici că iubirile salvează
Un infern
Nu,nu există cuiburi orfane
Doar inimi ce astăzi se împart
Între zbucium și zbor

Euharistie ( Strigăt către univers)

 A fi singur nu e o opțiune
 Cum iubirea nu e altceva decât
 O mână a cerului peste
 Cărările din umbră
 Poemul cu scântei sleite
 Al prizonierilor fără nume 
 
 Nu mă acuza că le vorbesc frunzelor
 Mereu întreb dacă toamna 
 Inimile pot cânta în întuneric
 Voi rămâne străin
 În propria viață
 Mereu încalc poruncile
 
 De curând am aflat
 Unde ploile își fac culcuș
 Sunt copil încă,n-ai crede
 Că visele pot fi orfane
 Alunecă prin genele moi
 Respirația acestui oraș prăfuit 
 
 
 
 

Dimineața mai cerșesc un vis

Mama cosea nori răniți
Cu palmele gingașe
Aducea acasă ploile
Strângea în brațe zeul soarelui
Și-l elibera în zâmbet de copil

Mama spunea că în orice aripă
Există pace
În orice zbor
Un curcubeu se agață
De lumină

Pe atunci Dumnezeu
Vorbea oamenilor
Într-o singură limbă
Acum ,dimineața cenușie
Mai cerșește un vis ...

misanthrope-moi

fă-mă să uit că
adevărata mea casă
nu e acest culcuș
cu ace și spini
unde porți grele de metal
se-nchid precum pleoape
în așteptarea somnului

uneori chiar dumnezeu greșește
cea mai aspră pedeapsă nu e moartea
ci cumplita singurătate a lupilor
ce-și strigă-n disperare o haită

nu cu o atingere nu vei șterge trecutul
cum nici lacrima nu o voi pierde
sub glie sub tăceri

cu adevărat totul e deșertăciune
spuneai pe când zborul
nu-ți era încă sfâșiat
de dinții lacomi
ai balaurilor din înalt

îți doresc ca de acum ploile
să-ți amintească iubirea
ca de un fiu rătăcit

Mă vindec

Mă vindec
De-o inimă-n spini
De rătăcirea alb-albastră
În carnea infinitului
Mă vindec
Cu oameni
Cu mâini
Ce mă scot din țărână
Când mă ridic flămând de amintiri
Din ipocrizia timpului

Mă vindec...

Atunci când iubești un înger

Doamne, toate cheile iubirii sunt la tine,
Toate inimile doar tu le poți deschide
Prin puterea înțelepciunii.
Seara, în fiecare seară,
Îmi trimiți îngerul
Coborât din înalturi
Și tot tu mi-l iei
În lăsarea luminii.
Doamne,într-o zi acele lacăte
Vor fi mâini întinse
Către adevăr.

Nu, nu voi trece podul
Din ființă în neființă
Fără aripi.

Odisee în gri

Acest poem își caută hrană
Cum un melc rătăcit sub soare
Caută umbre-adăpost
În cochilie

Și ne amintim , ne amintim
De cum credeam că
Ucişii se vor întoarce
Mai puternici
Mai vii

Roata s-a învârtit prea mult
Acum îți trec printre degete
Amurguri de cristal
Sub ceruri
Cadențe străine

Sufletul are nevoie de liniște
Prea multe torțe îl ard
Prea multe gheare spintecă
Din carnea gri-violetă
Viața fotografie alb negru
În care ploile
Mai cuceresc un abis

La vânătoarea de umbre
Numai tunurile păstrează
Un sânge pur
Cortina se lasă
Aplauze
Pentru odiseea în gri

sfere(sunete2)

muzica începe cu tăcere
ca și cum planetele s-ar realinia
într-un univers comun
în oglinziile cerului
fiecare bucată din soare
dirijează armonia
urmează furtună
colțurile stelelor
înțeapă mâini flămânde
iar corpuri cu inimi în lumină
privesc un asfințit
plouă
se închid pleoape
undele pătrund timpane
din nou liniștea
curge-n valuri
somn albastru
( fotografie preluata de pe deviantart.com
pseudonim autor StrangeProgram)

Poemul meu de început de lume

 Luni nu am chef de nimic
 Nici de viață,nici de moarte măcar
 Mă trezesc apatic
 Cu fața împrumutată
 Din filmele horror
 Înjur birjărește
 Trimit toate ploile...la origini
 Spre apele albastre
 Ce astăzi par a curge
 În sens invers
 
 Luni vântul sărută pătimaș
 Covorul de frunze
 Ca și cum ar fi toamnă mereu
 Pe afară, prin sufletele alea
 Rămase de asta vară
 Prin sângele rozaliu
 Am nevoie de magneziu
 Să termin poemul ciudat
 De la început de lume...
 

Mamei i-au crescut aripi

proteză pentru sufletul meu amputat

iartă-mă
vezi gardul electric
dimprejurul inimii
mă ține departe de oameni
cu fiecare îmbrățișare
cu fiecare frază respirată
infernul strigă
credeai că aici focul domnește
de fapt
întunericul coboară pe ghețari

nu sunt bogat
războiul mi-a lăsat doar mitraliera asta
ascunsă în vertebre
(în fotografie Anna Varney Cantodea )

anotimpuri în formol

în laboratoare secrete se lucrează de zor
mâini neobosite prepară substanțe oculte
serul anti-toamnă ar trebui testat
pe la început de septembrie

aveți grijă păstrați în eprubete
apa mărilor nisipul cu pași
de îndrăgostiți
raze senine
parfumul asfințitului cald

ploile ca niște lacrimi
adună-le sub pântecul
unui pământ roditor
nu-i lăsa
rătăciți
îngenuncheați
de furia ta mamă

drumul șerpuiește printre copaci
mereu frunze îți împodobesc părul
mai vii decât o bătaie din aripi

păstrăm anotimpul iubirii
într-o clepsidră cu formol
în sânge amintirea
acelor atingeri

a quoi je sers

 poate că moartea va veni
 precum o zăpadă timpurie
 ucigând din  razele de soare
 poate cărările cu flori
 au fost odată copii desculți
 ce poartă curcubeul în tălpi
 
 și dacă norii vor fi  să cadă
 îi sprijin în pumni
 încă respir
 nu vreau să adorm 
 strigă-mă!
 
 sfârșitul e și el o renaștere
 întâi eliberez oamenii din peșteri
 îi înfășor cu lumină 
 le poruncesc a zbura
 spre albastru
 
 un străin se crede dumnezeu
 îmi cere un pahar cu apă
 o felie de pâine
 îmi spune să-l urmez
 acolo ți-s părinții
 
 sufletul cerșește doar căldură
 i-am răspuns
 a rămas pe gânduri
 plângea
 am trecut mai departe

sfârșitul lumii pică marți

schiez printre idioți
zăpada asta divină
are miros de lămâie putredă
uneori mă întreb de ce
mereu depindem de capete pătrate
cum ar fi tanti aia de la alimentară
ce de abia știe tabla înmulțirii
sau polițistul de la capătul străzii
ce-mi șoptește uneori pervers
dacă vă grăbiți vă las să treceți pe roșu

am auzit pe la știri
că sfârșitul lumii
și inclusiv al meu
pică într-o zi de marți
iar eu marțea mai mereu nu-s pe acasă
( în general plecat la sorcovit)
n-au decât să-mi lase la poartă
un meteorit cometă întreg cerul
vor renaște la mine-n buzunar
pe când revin piatră ori frunză
sub tatăl univers

în mine se trezește un război

v-aș face loc în sufletul meu
dar mi-e teamă că azi nu am apucat
să dau cu aspiratorul
să șterg praful
și să aranjez bibelourile

inima toarce durerile de ieri
cu un fus ce spintecă din carne
fire rupte îmi sunt zilele
sub aripa unui ecou
crucificare

umbrele nu mai pot să tacă
sfâșie vântul cum o sabie
atinge sângele
îl varsă
îl renaște

îngerii îmi citesc o poezie
 brațele mamei
legănând alt prunc
am visat
că vă sap morminte

acum puteți veni
tocmai am curățat grădina
de spini
bateți încet la ușă
poate că ceasul a stat pe loc

aici aerul culege respirații
din flori eviscerate
adânci suspine
pregătiți de viață
plecăm la război

acolo ochi triști
se împletesc cu ochi veseli
ca și cum soarele
ar face echilibristică
pe linia orizontului

zâmbiți se pare
în voi fericrea zburdă
ca roua neclintită
adânc în oase
un glonte încă-mi fumegă

(imagine Stephen M. Walt)

pe aici zbor eu cu aripa rănită

și de data asta dragostea o să doară
ca spinii unui trandafir înfipți până la seva
cu parfum de inimă înfrântă
mă vei alunga
martor la aprinderea torței
a fost doar enigmaticul abis
întâia atingere o să cadă
odată cu mine

am crescut în leagănul neagru
când m-ai întrebat ce sunt scânteile
ți-am răspuns nu știu
sunt și eu ca tine
doar un rătăcit

să nu mai avem salvare
iar oglinziel ochilor
să nu mai poată reflacta decât
pietre ce-și doresc să fie flori

bisericile vând iluzii
sub chip cioplit
la ce bun să mai bată clopotele
pentru corpul flămând

pe aici zbor eu cu aripă rănită
cum o pasăre se lasă în cădere
pe-un catarg
așteptând iar zborul de mâine
mai cald mai luminos

îmi chem îngerii la horă

mult se lasă așteptată iubirea
zbor de fluturi deasupra ghilotinei
în lipsa credinței lumina răstigneşte aripi
pe crucile de fum

sufletul dăinuie și dincolo
prin visul cu hora oamenilor în alb
somnul nenumit
al brațelor culcuș

seara îmi adun îngerii
lângă o candelă
miluiește cerule chemarea
într-un mâine cu pace

Jurnal neînchipuit despre mine

Cât de...
împrăștiat poți fi , Ovidiu!
Îmi amintesc că-mi spunea săraca învățătoare.
Nu știi să joci fotbal ca alți băieți,
Sociabil nu ești,nici prea prietenos ori un elev bun
Îți sare țandăra din orice,nu ești bun la mate și nici prea dus la biserică.
Apropos, n-ai prea trecut pe acolo, așa-i?
Să fiu sincer, am mai fost, numai că biserica nu a prea fost la mine.
Hei, la ce- ți stă gândul, strigă la mine din toți plămânii instructorul auto,
Fii mai atent la drum, nu le prea ai cu astea!
Nu prea am , mai mult sunt
Simplu și dintr-o bucată,
Crescut la țara, cu apă de izvor nu Coca- Cola.
Ia zi-mi, șoptise odată un amic,
Ai fost pe la ''doamnele'' alea?
Nu, mă căutau ele
De cele mai multe ori prin vise.
Dă-mă naibii ce frumos mi-s!
( De la mijlocul nopții până al zilei când dorm...)
Și...ce carieră ți-ai ales?!
Mereu credeam că te vei face avocat.

 Nimic altceva decât un artist decăzut,
N-aș putea deveni vreodată ce urăsc atât de tare .
Știi, am avut de ales între suflet și...prostituție intelectuală.

Îți sunt curcubeu

Dacă dragostea ar avea culoarea ochilor tăi
Ar fi albastră ca marea
În vacanțele de vară,
Când vântu-ți mângâie părul.
Dragostea are culoarea buzelor tale
Ce-mi sărută durerea,
Îmi vindecă rănile.
Dragostea-i credință, rai și bucurie,
Un Dumnezeu mai mic, o pasiune mai intensă.

Când de una singură
Îmi rătăcești prin vise,
Ochii vor căuta albul, negrul
Roșul din bătăile inimii.

Te rog, șoptește-mi ploaia,
Îți sunt curcubeu.

(fotografie'' Beautiful love'' - Adeline Yeo)

Vals ruginiu

   

în toamna asta uitată sub călcâi
am visat că îngeri și-au pierdut din aripi
la slujbe de vecernie printre muritori
acum vor povesti copiilor
despre iubire-călătorie prin artere
până la inimi
ascunși în atlasul cu pereți de plastic
anatomie a uitării

împărăția verii se destramă
fulger diabolic
așternut pe covor minat
norii atârnă de cer
copii la sânul mamei

întorci atunci privirea
culegi ultima rază de soare
brațe de copaci dansează un vals
de revdere sau fugă

tresar
oare vântul e ruginiu
atunci când ucide o frunză
sau poartă pumnal
ce îi spintecă seva
( pictura- Sheila Diemert- Autumn Waltz; fineartamerica.com)

Ăsta nu-i poem și nici noi viață bună nu avurăm

M-am născut cu o săptămână înainte de programare.
M-au ținut în spital încă una,
Unde mă îmbolnăvisem de mizantropie,
De la asistentele alea cu sânii cât betoniera.
Tot atunci îmi prezise doctorul Georgescu
( În lipsa vreunei ursitoare peut etre)
Să nu mă îndrăgostesc jamais de vreo asistentă
'' Habar n-ai tu fecior cât îs astea de......''culte''.

Ziua examenului a fost plină de nori
Drept dovadă nu trecusem nici proba scrisă
Nici pe cea practică.
Ne dăduseră ceva greu din capitolul
Iubire în alb și negru
Povești la indigo.

Mi-au pus mai pe final
Costumul ăla gri, papuci în picioare
Și-o pernă la cap.
Spuneau că am trecut prin viață
Să aștept moartea
Cu brațe împletite.
Fugi de aici cucoană,
Am ocărât-o cu limba mea de șarpe
De data asta pleci singură ma belle libertine.

Arme albe

În ziua de odihnă Dumnezeu a creat poezia
 Fără prea mare efort,era în el dintotdeauna .
 A trebuit să-i dea o formă doar.
 A suflat peste litere și s-au nascut 

 Cuvinte
 Arme albe ce spintecă infernul.
 
 Ca și cum a mai fost pe acolo,
 Întâiul om a scrijelit durerea
 Pe podul palmelor ,
 Iar cel din urmă ,
 Să poată ascunde 
 Memoria sângelui .
 
 Totul se va repeta apoi .
 Pământul pustiu și gol ,
 Întunericul .
 Poezia va așeza înaintea 
 Păcatului
 Un munte  .

Fotografie  www.eaglesnestsixnations.com -