Ca o ultimă respirație a acestei lumi

nu poți întoarce cărări
nici asfințituri reci ori nedrepte
se întâmplă totul într-un firesc ireversibil ireal cu reminiscență
ca și cum am căuta îndoliați pe-o hartă rămășițele iubirii
știi trebuie să privim lucrurile prin amintirea despre ele
nici măcar să le atingem de frică să pătrundem în teritoriul minat
cu timpul reînvie în altceva intervine memoria ceața se lasă mai densă
un fel de irizare fără contur în care ne pierdem ne disipam
nu întâlnim zâmbetul vreunui om căldura vreunui soare
zgomotele se vor stinge în dinastii incolore de ceva încă nenumit
un foc recreează spirala lumea cu brațele deschise generoasă primitoare
are să fie himeră palidă cercul închis dintre două bătăi ale inimii
rafale surprinse într-un flash vibrație scurtă prin piele
poate nici nu există vreun sens îl căutăm în zadar
însetați de adevăr dincolo de tresărirea în freamăt pământiu
peste anotimpuri strălucitoare precum o lamă de cuțit
nebănuita zare cade-n înțelesuri pe care nu le-am cunoscut
există totuși așteptări fără sfârșit când substanța vie se transformă
în indiferenta renunțare la speranță moarte lentă
piciorul apasă lutul de ieri reper de existență
presiunea așteptării înghite ruga aspră