firescul din privirea mută

mă rănesc țipetele unui virus asimptomatic
ca și cum mă învârt mereu în același cerc și nu mai pot
visa la stele la cele nespuse
doamne cum avem nevoie de inimi cele dătătoare de viață
să le păstrăm fără amăgiri să recunoaștem că iubirea
are o singură cale cea a mâinilor care se roagă a gurilor care cer
îmi apăr o parte din adevăr cu firescul din privirea mută
toți se așteaptă a vedea semnele sosirii
nu complic presupunerile cu gândul limpezit de amintirea cugetării
în ce investește sufletul dacă nu în dans fără aripi
din agoniseala asta ne-am ales cu fulger în atingeri
spectacol cu vânătoarea de umbre
îmbrățișarea va sfâșia aerul
te întrebi dacă nu cumva e ultima dată când poți să simți
glasul din artere

 (fotografie de Lisa Meyer)