m-ai așezat pe pământ fără aripi fără puterea de a merge în linie dreaptă
destinul a fost ca o plimbare prin tenebre de unde am ieșit înnegrit
portativ fără cheie n-am știut că există intensități ale tăcerii
nici termometre să poată măsura căldura din inimi
aruncă-mi o sfoară din ceruri am să-ți arăt că acum mă pot înălța
chiar dacă fiecare pas doare fiecare atingere ustură tăietură de bisturiu
văd că știi parcă ai face meseria asta de când lumea ai vinde iluzii pe băț
unor copii ce mai cred în steaguri de pace
cu palme goale reconstruiesc șiragul unei copilării îndepărtate
răsuflu greu cu bronhiile palpitând sacadat apoi ironic acopăr orice urmă de moarte
voi recunoaște locul în care trebuie să ajung e ușor acolo-n vârf e dumnezeu ori o lumină
mă va întreba dacă am curajul să mă ridic și să umblu îi voi răspunde
doamne viață mi-a fost un lung șir de căzături de vrei aruncă tu acum prima piatră
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu