Khnum

 Am vorbit prea mult despre moarte 
      Încât nu mai îmi dă fiori
      Acel fluture negru
      Cu aripi de crustă
      Ce coboară peste muribunzi
       Ca o ploaie de vară
       Îl simt în mine
       În adâncuri
       De parcă ar vrea
       Să muște cu poftă
       Din sufletu-mi rece
       O sinucidere prin submersie
       În mări cu
       Meduze de gheață
       

Fericirea ca o submersie( Ultima scrisoare către tine)

Nu îţi mai scriu

Ştergi fiecare rând

Cu para unui foc

Scurs din mâinile tale

Nu te întreb de ce

Mă doare şi astăzi

Gheaţa din cuvinte

Sau de ce plouă cu cioburi

În fiecare dimineaţă

Când nu ne sărutăm

Înaintea prăbuşirii

Am reuşit să pictez doar

Un râu cu apa tulbure

Spumegând tristeţe

Mireasa nopţii mă aştepta în adâncuri

Eşti doar

O reflecţie mincinoasă

A iubirii

Prin oglinda mea

Cu ramă de spini

Filofobia( O inimă-ntre două lumi)

Dragostea îşi scrie singură povestea

În culori opace, cu o mână tremurândă

Un suflet pierdut între o moarte -prag

O plecare spre nicăieri

Neant

Mă ridic din praf

Îmi caut crucea

Şi incerc să mai zbor

Printre mugurii pe care odată

Am scris cuvântul ''iubesc''

Era primăvară târzie

Afară, în case, în noi

Priveam pe geam cum tainica noapte

Devenea miraculos dimineaţă

Într-o îmbrăţişare albă

Un drum pustiu

O casă cu ferestre din ceară

Acelaşi eu, topit în gânduri

Ai vrea să-mi spui ceva

Orice

Dar nu priveşti în urmă

Atunci lutul din mine devena  piatră

Atât de multe pietre încât

Purtam un munte în locul inimii

Morminte în loc de membre

Nisipul îmi fugea prin ochi

Dacă nu-ţi voi auzi chemarea

Loveşte-mă cu acel blestem

Ce sădeşte în mine un clopot

Sunt viu şi mă tem

Să te condamn

Anoftalmie

Alergi spre tufişuri incolore

Câteodată le vopseşti în cărămiziu

Pentru a le confunda cu zidul

Ce creşte între noi

Acolo viaţa clocoteşte în fiecare frunză

Flori de chiciură pictează aripi de insecte

În zbor halucinant

Pot sa-ţi vorbesc la infinit

Despre acea călătorie în eternitate

Mă mint mereu

Că iubirea îţi inundă ochii

Sau fiori de beţie îţi vor străpunge porii

Cu ser cristalin

Te ascunzi ca un şarpe

Muşti pe fugă fărâme dintr-o zi

Cu prea mult soare

Apoi aştepţi asfinţitul

Unde vei muri şi azi

Şi mâine

În mine încă sângerează răni

Sunt un copac cu frunze veştejite
Un foc plăpând ce stă parcă să moară
În mine încă sângerează răni
Şi urmele adânci încep să doară

În mine mai trăiesc numai cuvinte
Cu aripi frânte mă înalt spre cer
La mine-n suflet s-au săpat morminte
E iarnă permanent şi este ger

Sunt o cărare ce spre nicăieri se-ndreapta
Cu păşi mărunţi parcă trezit din somn
Privesc în gol cu ochii plini de ceată
Şi încă am o inimă de OM

Călătorie

În trecerea mea prin univers
Am lăsat cântec de privighetori
Zbor de lumini peste aripi de stele
Am păşit pe meteoriţi
Pentru a ajunge la tine
Acolo,într-un îndepărtat oraş
Te-am găsit ţinând în palme comete