Nu mai e nimeni

Retrăiesc coşmarul prin alţi ochi
Sub privirile triste ale soarelui
Cu tălpi mărunte şi arse
Ploaia străpunge un plămân
Atinge o inimă
Rămâne o veşnicie
Lângă mine

Îţi acopăr visele  cu o petală
Este de ajuns
Pentru a păstra măcar
O licărire
Sau o scânteie
Din tine
Aproape


Mă întorc
Nu mai sunt decât
Umbra aceluiaşi  infinit
În adâncuri de lacrimi
Copilul din mine  trăieşte
Nu cunoaşte frica
Nici nu ştie ce e victoria


Ating un gând
Singur printre oameni
Am pierdut minunea unei clipe
O bucată din eternitate
Un suflet drag
Întreb cerul
Chiar nu mai e nimeni?