Povară

Scormonesc în cuvinte fără de margini
Din zidul tăcut smulg piatra
Ce tu ai azvârlit-o în mine
O păstrez lângă inimă
Începe să bată uşor în ipocrizia timpului
Un cuţit spintecă sufletul deja putrezit
E ca la început
Se repetă geneza, primii oameni, răstâgnirea
Acel bing-bang, explozie
Se mai naşte un pământ
Se mai răzvrăteşte un înger
Această noapte este ultima
Apoi totul devine nimic
Şi nimicul renaşte în noi
În paşii noştri, în vorbe
În singurătăţi
Sunt orb, îţi datorez mântuirea
Îţi sunt înălţare , prăbuşire, povară
Îmi eşti altar, rugăciune, zeu