Cochilie

 Uneori uit să respir

 În această singurătate

 Încerc din răsputeri să-mi amintesc

 Drumul spre casă

 

 

 Poate niciodată nu am avut

 Un cuib al meu

 Ci doar l-am împrumutat

 Pe al altora

 Ca un pui de cuc

 Bolnav de alzheimer

 

 

 Ninsorile șterg iar umbrele

 Și orice urmă

 A pașilor grei

 Să nu mă pot întoarce

 La cochilia mea 

 Cu perdele râncede

 Din pânză de păianjen