Odată am zărit un poem sângerând
M-am apropiat și a început
Să-mi spună povestea
Povestea mea, a durerii
Nașterea ca o călătorie
Între ființă și neființă
Între un cer mai mic și întregul univers
Știam că un ciob de sticlă
Poate reflecta coroana de spini
Că lumina vie
O floare
Un copil
O mamă
Îl reîntregesc pe Dumnezeu
Nu-mi mai doream decât
Să ne putem da mâinile
Să privim moartea
Nu ca un rămas bun
Ci ca pe o ieșire din scenă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu