Dragostea îşi scrie singură povestea
În culori opace, cu o mână tremurândă
Un suflet pierdut între o moarte -prag
O plecare spre nicăieri
Neant
Mă ridic din praf
Îmi caut crucea
Şi incerc să mai zbor
Printre mugurii pe care odată
Am scris cuvântul ''iubesc''
Era primăvară târzie
Afară, în case, în noi
Priveam pe geam cum tainica noapte
Devenea miraculos dimineaţă
Într-o îmbrăţişare albă
Un drum pustiu
O casă cu ferestre din ceară
Acelaşi eu, topit în gânduri
Ai vrea să-mi spui ceva
Orice
Dar nu priveşti în urmă
Atunci lutul din mine devena piatră
Atât de multe pietre încât
Purtam un munte în locul inimii
Morminte în loc de membre
Nisipul îmi fugea prin ochi
Dacă nu-ţi voi auzi chemarea
Loveşte-mă cu acel blestem
Ce sădeşte în mine un clopot
Sunt viu şi mă tem
Să te condamn
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu