Te aștept cu drag, călătorule!

Drumul spre casă trece

 Înainte de toate , printr-un pat de spital

 Undeva la munte

 Acolo, diminețile au acel aer rece

 Și tăios

 De topor abia ascuțit

 E liniște, prea multă liniște

 Te întrebi dacă nu cumva orizontul

 Ți-a înghițit și ultima bătaie a inimii

 Dacă nu cumva

 Ultima ta strigare către lume

 A fost înăbușită de acea durere surdă

 Din placentă

 Îți vei aminti într-un final

 Somnul prelung, visul acela straniu

 Unde atât îngerul vieții, cât și al morții

 Îți întindeau brațele spunând:

 '' Te aștept cu drag, călătorule!''