Dimineţi de octombrie

Peste deal îmi arunci umbra rece
Întind mâna spre ea
Acea poruncă atât de dragă mie
Iubeşte-mă , imi strigă apoi gheara din inimă
Acele voci le recunosc dintr-o
Memorie irelevantă

Roua zburdă prin firul ierbii
Şi atinge o frunză
Ea cântă imn de înălţare crengilor semeţe
Uite, natura întreagă te plânge
Cu vânt colorat în răni deschise
Lacrimi de albastru

Aş vrea să ştiu unde merge lumina
Când îţi întorci privirea din întuneric
Sau dacă şi ploaia se destramă
Prin ochii tăi, prin toţi ochii
Ca un cântec de leagăn
Reîntors în pâmântul păgân


Defapt nu mai port cătuşe
Sunt  legat de veşnicie
Prin tine
Cu puterea unor tendoane
O fereastră de unde trimit lumii
Uneori o viaţă, alteori o moarte


Cobor de pe punte
Îngenunghez lângă un copac
Unde aştept şi acum despletirea
Ultimelor cuvinte
Când vei simţi viscolul
Strigă-mă pe nume
Şi nu mă lăsa pradă somnului