Căutam forme de existență prin cetățile de
plumb
Prin toate acele urme ale gloanțelor
rătăcite-n mine
Ai străpuns casa de nisip, atât de fragilă
Și s-a prăbușit precum castelul din cărți
A mai rămas un suflet, au rămas vise
Le-am târât într-un bagaj. Viața mă aștepta
Undeva după niște perdele transparente
Atât de transparente încât îmi simțeam și
răsuflarea
Pe ceafa altuia, alteia
Pe frunțile tuturor oamenilor ce-mi ascultau
povestea
Ți-am spus atunci că voi lua cu mine noaptea
Aș fi vrut să iau toată suferința lumii
Să leg marea de uscat, să cânte împreuna
Cântece de veselie, ca privighetorile
Sunt sigur că am mai fost pe acolo
Cu un ochi, o ureche, un picior
Apoi am revenit. O oază tainică mă chema
O lumânare mereu aprinsă
Am recunoscut buchetul de flori
Sângele dat jertfă
Apa, vinul, crucea
Intră, porţile sunt deschise
Așa am petrecut ultima clipă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu